FRANCUL ELVEŢIAN, maxim istoric. Ponta: Să nu dăm iluzii datornicilor. PNL cere convocarea Parlamentului

| 19 ian, 13:37

Criza francului elveţian. Cursul francului elveţian anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a crescut luni cu 1,1%, la 4,4716 lei, un nou maxim istoric, în timp ce referinţa pentru euro a scăzut cu 0,77 bani, la 4,5018 lei, iar cea pentru dolar a coborât de la recordul de 3,8863 lei înregistrat vineri la 3,8815 lei.

Criza francului elveţian. Francul elveţian a mai câştigat circa cinci bani în raport cu leul românesc şi a ajuns să fie cotat la 4,4716 lei. Şi asta în condiţiile în care leul românesc a prins o zi bună luni, foarte puţine fiind monedele străine care au continuat să aprecieze în raport cu moneda noastră naţională.

Moneda elveţiană a ajuns să fie pe picior de egalitate cu cea europeană, euro fiind cotat luni la 4,5018 lei, în scădere faţă de cursul anunţat vineri.

Premierul Victor Ponta spune că este deschis la discuţii pe tema aprecierii francului, dar este de părere că guvernul nu trebuie să dea iluzii datornicilor.

"Derogarea de la plata creditelor este nepotrivită", spune Ponta.

PNL a trimis la rândul său un comunicat pe tema creditelor. "PNL cere convocarea în sesiune de urgență a Parlamentului pentru a adopta această lege atât de necesară în contextul actual", a anunţat Alina Gorghiu.

Citeşte şi: Ce spune directorul Băncii Naţionale a Elveţiei despre francul elveţian

"Nu sunt de acord, sub nicio formă, că debitorii erau obligați să aibă doctorat în economie înainte de a lua credite în franci și să plasăm responsabilitatea acestei crize asupra lor. Un instrument cu o maturitate de 20-30 de ani exprimat într-o monedă exotică este complex. Problema creditelor în franci elveţieni nu este de azi de ieri, datează din 2009, deci de 6 ani această problemă este nerezolvată. Fiecare amânare a unei decizii nu a făcut decât să crească pierderea clienţilor şi a băncilor. Comportamentul băncilor, în momentul în care au acordat aceste credite, nu a fost unul adecvat, nici față de clienți, nici față de ele însele. În privința clienților, băncile nu le-au explicat acestora riscurile creditării într-o monedă specială, așa cum este creditul în franci elveţieni. În privința lor, băncile au acționat fără prudență, din păcate, cunoscând riscurile pe care și le asumă. Statul poate și trebuie să se asigure că practicile de vânzare înşelătoare sunt penalizate corespunzător indiferent de domeniu", spune Gorghiu.

Credite în franci elveţieni. "Soluțiile în cazul creditelor trebuie căutate nediscriminatoriu, prin dialog cu specialiștii, seriozitate în abordare și echilibru în acțiunea politică, atât pentru cei cu debite în franci, cât și pentru ceilalți. Este important acum să existe dialog și echilibru, iar oamenii politici să nu se substituie specialiștilor. Asociaţia Română a Băncilor trebuie să îşi asume o poziţie clară în reglementarea acestor situaţii. Autoritățile nu pot interveni în contractul între două părți, decât în cazul în care sunt identificate clauze si practici de tip abuziv, situație care ține de instanțele de judecată. Politicienii trebuie să se aplece mai mult asupra situației legate de clauzele abuzive din contractele bancare şi de leasing, precum şi a practicilor de vânzare înşelătoare. Până atunci, este nevoie însă de măsuri urgente, care să ofere atât un cadru legal pentru viitor, cât și o rezolvare a situațiilor sociale din prezent, pentru a da posibilitatea unui client de bancă la un nou start. Legea insolvenţei persoanei fizice este singura reglementare care poate pune clientul aflat în incapacitatea de a-şi achita ratele în poziția de a nu fi executat silit și de a putea să își ducă la capăt contractul încheiat cu banca, lucru benefic pentru ambele părți. PNL a susţinut această lege de multă vreme, dar, din păcate, o majoritate parlamentară s-a opus. Legea insolvenței persoanei fizice oferă clientului, care nu mai poate achita ratele, o soluție de reeșalonare a ratelor și poziția corectă de negociere cu banca, pe baza veniturilor pe care le obține. Spre deosebire de alte reglementări propuse care nu acționează retroactiv, aceasta poate fi pusă în aplicare imediat", mai spune Gorghiu.

Citeşte şi: Elena Udrea are o soluție pentru românii cu credite în franci elvețieni

La rândul său, europarlamentarul Theodor Stolojan, susţine că soluţia poate fi individuală, dacă băncile vor crea o relaxare pentru debitori, sau colectivă, în caz contrar.

"Soluţia nu poate fi decât individuală, cu o singură condiţie, însă: ca băncile să înţeleagă că trebuie să creeze realmente o relaxare pentru debitori, care nu înseamnă prelungirea în timp a ratelor, cu aceeaşi dobândă. Băncile trebuie să accepte că au o responsabilitate în ceea ce s-a întâmplat în România şi prin urmare, cu ocazia discutării individuale a fiecărui contract să reducă dobânda, să găsească alte forme în care şi banca să suporte o parte din influenţele astea negative. (...) Băncile trebuie să înţeleagă, pentru că au o mare responsabilitate, în momentul în care au acceptat să îndemne persoane neinformate financiar, fără educaţie financiară, să le îndemne să ia credite în franci elveţieni. Dacă băncile nu vor înţelege acest lucru, atunci trebuie găsită şi o soluţie colectivă, pe cale legală, aşa cum s-a întâmplat şi în alte ţări", a spus, luni, Stolojan la RFI.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ