Mingea în terenul noului PNL. Va renunța la discursul războinic?

| 19 ian, 18:36

Dezvoltarea coerentă a României este posibilă doar dacă se pune capăt bătăliei sterile din care nu câștigă niciun cetățean. Din păcate, scandalul a devenit un mod de viață în politica românească, iar PNL este decis să continue politica lui Traian Băsescu.

Decizia lui Victor Ponta de a susține demersul PNL de convocare a Parlamentului pentru adoptarea legii insolvenței persoanelor fizice reprezintă o primă acțiune concretă care vine în sprijinul chemărilor recente la dialog lansate de prim-ministru. Acesta a anunțat astăzi intenția PSD de a transmite o scrisoare conducerii opoziției prin intermediul căreia să fie stabilite o serie de întâlniri consultative. Replica PNL nu a întârziat – din păcate aceasta a fost o nouă reacție irațională, arogantă și orgolioasă de respingere a dialogului.

Potrivit șefului Executivului, 2015 este anul în care politicienii trebuie să depășească toate controversele și conflictele din campaniile electorale și să ajungă la o serie de decizii consensuale pe teme prioritare precum revizuirea Constituţiei, sistemul electoral, masterplanul de transport și legile siguranţei naţionale.

Citeşte şi: Victor Ponta invită conducerea PNL la dialog pe 5 teme ESENŢIALE

Aceste subiecte reprezintă priorități pentru România în condițiile în care zilele lui Crin Antonescu în fruntea comisiei parlamentare pentru revizuirea Constituției sunt numărate, mai ales din cauza lipsei de inițiative, sistemul electoral trebuie să se concentreze pe trecerea organizării alegerilor din diaspora de la MAE la AEP, iar masterplanul de transporturi nu poate fi adoptat decât pe baza unui acord transpartinic. Desigur, intens discutata inițiativă legislativă pentru sprijinul activității SRI a trecut în fruntea subiectelor vizibile zilele acestea în contextul atacului terorist de la Paris.

Nu în ultimul rând, Victor Ponta a anunțat luni că dorește să discute despre soluțiile aflate la dispoziția Parlamentului şi Guvernului pentru a interveni în legislaţia financiar-bancară pentru ca să prevenim viitoare crize. Intenția este una de bun simț – un îndemn la analiză în loc de promisiuni deșarte și populiste care au ca scop doar creșterea capitalui politic al unor partide prin demagogie.

Citeşte şi: Victor Ponta: Decidem în toamnă dacă mai facem un nou acord cu FMI şi în ce va consta acesta

Toate aceste teme reprezintă o oportunitate pentru PNL să demonstreze că este deschis la dialog și pentru Alina Gorghiu că este dispusă să stea alături de președintele Klaus Iohannis în procesul de normalizare a relațiilor instituționale ale forțelor politice cu Guvernul.

Dezvoltarea coerentă a României este posibilă doar dacă se pune capăt bătăliei sterile din care nu câștigă niciun cetățean. Din păcate, scandalul a devenit un mod de viață în politica românească, iar PNL este decis să continue politica lui Traian Băsescu. Dacă vrea să fie un partid constructiv și care să acționeze pentru binele românilor, PNL ar trebui să participe la aceste discuții. Mingea este în terenul liberalilor, iar acestora le este teamă să joace. Iar deocamdată Alina Gorghiu este un jucător foarte slab.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

6 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
20 ian, 14:44
cantautor
se pare ca ziaristul Pop a fost reactivat de Sultanescu
Pe bani mai putini,pentru colaborare intre Palate,pentru binele national,pentru viitorul tarii noastre...pentru dezvoltarea ei coerenta
Sigur,pentru ca toate acestea trebuiau sa poarte un nume,ziaristul miop le-a numit simplu:Ponta
20 ian, 09:34
gigi pitpalac
reciciteste ce gogomanii ai scris despre Iohannis...
similar despre PNL si PDL
toarna-ti cenusa in cap pentru ca l-ai laudat pe Ponta si cand a avut probleme cu iesitul la toaleta...
fii obiectiv,apoi incearca sa dai calificative
obiectivele mari,precum revizuirea Constitutiei,au fost asumate acum 3 ani de Ponta
nu s-a reusit nimic,a fost incapabil..desi a avut si are majoritate
daca omul este incapabil,sa ne lase in pace...
sunt pline azilele de oameni de neinlocuit...
20 ian, 07:52
Adam
Cea mai serioasa oferta de lucru! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! sellectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: [email protected]
19 ian, 22:36
giani163
Elena--Alina
Tara noastra este blestemata ca niste JAVRE cu nume asemanatoare {Elena -Alina} vezi, (Lupeasca ,Ceauseasca,Udrea,Gorghiu) ,aparute in viata politica prin folosirea unor anumite parti ale corpului,asa mai joase,sa ne influenteze in rau viata.SPER caJOHANNIS sa Nu o protejeze pe GORGHIU din aceleasi motive care au dus la protejarea UDREI de catre Basinescu.
19 ian, 20:49
rolari
Gorghiu gratuita si iresponsabila
Fatuca aceasta se razboieste pe hol cu colegele ei de scoala.
Nu cred ca Johannis va agrea iesirile acestei domnisoare iresponsabile.
Romania are nevoie de pace - e cazul sa si guvernam, sa facem niste planuri de durata - este idioata parerea lui Gorghiu ca devine partasa.
Fata asta este ingrijorator de limitata. Ce face Blaga. Ce zice Johannis?

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ