Un IMPORTANT eveniment pentru creștini se sărbătorește pe 7 iunie. Tu știi obiceiurile?

| 06 iun, 2014

Moșii de Vară sunt cunoscuți și sub denumirea de Moșii Cireșelor, ținând cont de anotimpul în care au loc. Moșii de vară reprezintă unul dintre cele mai importante momente ale cultului morților.

 

înainte, se credea că sufletele morâilor, după ce au părăsit mormintele în Joia Mare și au zburat slobode timp de 50 de zile, se întorc în lumea subterană în sâmbăta Rusaliilor. Pentru ca această reîntoarcere să se desfășoare fără incidente, oamenii săvârșeau rituri de înduplecare și de îmbunare a spiritelor morților: împodobeau gospodăriile și mormintele cu ramuri de tei și făceau pomeni fastuoase, practici ce s-au păstrat până astăzi.

De Rusalii, se dau de pomană vase de lut, căni, străchini și vase de lemn, împodobite cu flori și umplute cu lapte, vin sau apă. În unele sate bucovinene, "Moșii de vara" încep înca în dimineața sâmbetei de Rusalii, când pomenile se trimit pe la casele vecinilor. Ritualul de pomenire are loc, însă. mai ales în cimitire, unde mormintele sunt curățate și împodobite din timp, iar lumânările ard întreaga perioada în care se desfășoară ceremonialului de pomenire. Împăcarea sufletelor morților și întoarcerea lor fără incidente în morminte depind de bogăția pomenilor și de respectarea ritualului.

În aceste zile, la porțile cimitirelor, se întind mese pline cu colaci și sticle de vin împodobite cu verdeață și flori și au loc slujbe de pomenire, oficiate de preotul satului, după care, acesta parcurge întregul cimitir, pentru a sfinți fiecare mormânt. După încheierea ceremonialului, sătenii își dăruiesc unii altora ofrandele sfințite de către preot sau le împart săracilor.

 

În această zi de sărbătoare, femeile merg la biserică având ramuri de nuc și de tei care se așează la icoană, pentru a le feri gospodăria de lucruri rele. Credințele populare spun că, în această zi, nu se mătura, întrucât morții vor primi praf în loc de mâncare și nici nu se spală, scrie traditiidinromania.ro.

 

Chiar dacă stai la casă, este interzis să dormi în afara casei, întrucat te poți întâlni cu spiritele morților care cutreieră pe pământ. Totodata, se spune că ploaia căzuta de Moșii de Vara aduce spor și bunăstare în gospodărie și culturi.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

7 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
08 iul, 2014
Preafericitul Daniel
Comunicat public din partea Patriarhiei Române

Dragi credincioşi, sunt Preafericirea Mea Daniel şi în calitate de patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane vă înştiinţez că România este în pragul colapsului: ţara noastră a rămas fără resurse de rahat !

Din cauza sărbatorilor ortodoxe din ultimele săptămâni, rezerva de rahat a României a fost epuizată. Deşi existau câteva diferenţe de opinie între membrii Sfântului Sinod, când a fost vorba de mâncat rahat, cu toţii au ajuns la un consens şi nimeni nu a mai ţinut cont de funcţie, vârstă şi simpatii, toţi aceştia trecând direct la înfulecat.

Trist este faptul că majoritatea credincioşilor nu s-au mulţumit sa consume rahat în timpul slujbelor, ci şi-au luat si câte doi saci pentru acasă. Absolut toţi enoriaşii au mâncat rahat în timpul slujbelor, în timpul discuţiilor de pe marginea străzii şi chiar alături de familiile lor, la chermeze, nunţi, botezuri sau cumetrii.

Pasiunea pentru consumul de rahat s-a răspândit rapid, astfel că o multitudine de preoţi, diaconi, călugari, episcopi si mitropoliţi s-au apucat, la rândul lor, să mănânce rahat. Din păcate pentru ei, zăcămintele de rahat ale României au fost epuizate, astfel că doar printr-o minune va mai fi descoperit vreun zăcământ de rahat care încă n-a fost consumat în această ţară. În acest mod se poate explica de ce, în ultima perioadă, foarte mulţi credincioşi au început să mănânce rahat în afara ţării, chiar si prin moschei, sinagogi si temple.

Cu sufletul plin de speranţa că vom identifica un nou zăcământ de rahat pe teritoriul ţării noastre, astfel încât să nu fie nevoie sa apelăm la importuri si gândindu-ne cu evlavie la Mântuitorul nostru, vă spun „Fiţi binecuvântaţi, fiilor”. Doamne ajută !
06 iul, 2014
Breaking news de la BOR
Fiindcă nu are încredere în băncile de spéŕmã, un preot a decis să-şi ţină spéŕma în sfântul potir

O consecinţă directă a crizei este că tot mai puţini oameni au încredere în bănci, inclusiv băncile de spéŕmã, arată un sondaj recent. Astfel, un preot inventiv a decis să-şi păstreze spéŕma în sfântul potir, departe de privirile curioase ale credincioşilor sau de eventualele enoriaşe care poftesc la boaşele părintelui.

“Să-mi depun spéŕma la bancă ? Aţi înnebunit ? Nu mi-aş depune nici măcar banii pe care-i obţin prin jupuirea fraierilor care vin să-mi asculte sporovăiala duminicală.” a spus părintele Maricel Pedofileanul. “Ăia de la bancă sunt nişte incapabili, poţi să te trezeşti că îţi pierzi în câteva clipe spéŕma de-o viaţă. Eu fac muncă manuală la fiecare rugăciune, nu vreau să mă trezesc că pleacă vreunul cu toată averea mea într-o valiză.”

Pe de altă parte, există preoţi care aleg să-şi păstreze spéŕma în cădelniţă sau în sticlele cu vin liturgic: “Credincioşii sunt de-a dreptul înnebuniţi după vinul liturgic. Într-adevăr, unii se mai întreabă din când în când de ce are gust bizar şi consistenţă cleioasă, dar le spunem că acest lucru se petrece datorită credinţei noastre bimilenare, vii şi nealterate. Intenţionăm ca în viitorul apropiat să introducem în parohii moaşte marinate în spéŕmã, dar acestea vor fi rezervate enoriaşilor premium, acelora care ne fac reclamă pe net sau postează pe Facebook citate din Arsenie Boca, Ilie Cleopa, Iustin Pârvu şi Petre Ţuţea.”
08 iun, 2014
Parintele Cleopache
Maica Ecaterina şi maica Filofteia sunt prezente la slujba de Izvorul Tămăduirii:
- Ai luat agheasmă ?
- Eee, am luat p~~a.
- Şi eu, ca proasta, am luat agheasmă !

************
Măicuţele mergeau pe bicicletă prin curtea mănăstirii. Maica stareţă:
- Nu mai faceţi atâta gălăgie, fetelor, că vă pun şaua la loc !

************
Un fost elev, la reuniunea de 10 ani, se adresează profesorilor săi din liceu:
- Stimaţii mei profesori, mă tot frământă o întrebare: chiar atât de idiot eram, de mă tot lăsaţi corigent ?
- Vaaai, se poate, părinte ?

************
Merge o femeie la un popă:
- Părinte, spovedeşte-mă. I-am făcut l~~a lui bărbatu-mi-o.
- Femeie, spune de trei ori Tatăl Nostru şi apoi mergi la râu să te speli pe mâini !
Pleacă femeia să se spele după ce a spus Tatăl Nostru, apoi ajunge acasă.
Soţul: Unde ai fost Mărie ?
- La râu, să mă spăl.
- Si cụ cine te-ai întâlnit acolo ?
- Cụ preoteasa, făcea gargară.

************
De ce merge Iisus pe apă ?
- Orice rąhąt pluteşte.

************
Care este numele real al lui Iisus ?
- Conchita Wurst.

************
Un pedofil, după moarte, rătăcind pe la poarta Raiului, îl întreabă pe Sfântul Petru: “Îl caut pe pruncul Iisus. Este aici ?”

************
Care-i diferenţa între Iisus şi o icoană a lui Iisus ?
- Pentru icoană ai nevoie de un singur cui.

************
De ce moare Iisus în fiecare an ?
- De supărare, pentru că vede că ortonauţii sunt din ce în ce mai idioţi.

************
Se poate ruga un ortonaut în patru labe ?
- Evident că da: una de dimineaţă, două la prânz şi una seara.
08 iun, 2014
Breaking news de la BOR
Biserica Ortodoxă Română şi Mişcarea pentru Integrare Spirituală în Absolut au semnat un acord pentru comercializarea unei noi băuturi energizante numită Písharade. Formula secretă a fost dezvoltată în laboratoarele comune ale BOR si MISA de specialiştii în spirale urínare. Principalele componente care stau la baza noii băuturi energizante sunt agheasma si urína ezoterică. Această băutură ajută enorm la absorbtia completă a compusilor fęcąloízí din dieta ortonauţilor pupători de bųcí făcătoarę de minuni.
07 iun, 2014
Părintele Pazvante
Fiilor, vă prezint ghidul de mântuire rapidă al părintelui Pazvante.

Iată principalii paşi:
1. Intraţi în biserică facând semnul sfintei cruci şi rostind „Eu pup poala popii, popa pupă poala mea”;
2. Pe furiş, vă îndopaţi cu sarmalele furate din mâinile babei de lângă voi;
3. Vă spălaţi pe dinţi cu agheasmă pentru că va trebui sa língęţi icoanele din biserică. Ideea e să nu mai aveţi resturi de sarmale pe dinţi, astfel încât să nu le îmbăloşaţi;
4. Intraţi în altar şi cotizaţi la buzunarul meu pentru că altfel nu vă permit să molfăiţi ciolanele profanate (a.k.a. sfintele moaşte);
5. După ce în prealabil v-am dat lumină de sub sutană, vă îndepărtaţi împărţind coate si pumni babelor si ortonauţilor zeloşi;
6. La sfârşit, cu o satisfacţie imensă că aţi putut molfăi sfintele moaşte şi aţi reuşit să ieşiţi pe poarta bisericii, plini de evlavie, începeţi să trageţi rafale de băşíní cu stropi, pentru a vă demonstra dreapta credinţă.

Ghidul de mântuire rapidă al părintelui Pazvante nu poate da greş. Efect duhovnicesc garantat.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ