Veşti bune din economie, exporturile au urcat la 5,9%, deficitul comercial a scăzut la 2,5 miliarde

|

Economia României oferă în fiecare zi veşti foarte bune. Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, exporturile româneşti au crescut în primul semestru al anului 2013 cu aproape 6% (mai precis, 5,9%), ajungând la 23,7 miliarde de euro. În aceeaşi perioadă, importurile au scăzut cu 2,7%, ajungând la 26,2 miliarde de euro.

Diferenţa dintre cele două cifre oferă un deficit comercial de 2,5 miliarde de euro, ceea ce înseamnă cu două miliarde de euro mai puţin faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Marea majoritate a exporturilor şi importurilor s-au derulat în relaţie cu ţările Uniunii Europene. Astfel, am exportat 16,7 miliarde de euro în ţările UE, ceea ce reprezintă 70,5% din totalul exporturilor şi am importat mărfuri în valoare de 20,1 miliarde de euro, reprezentând 76,85 din importuri.

În ceea ce priveşte comerţul extra comunitar, România a exportat în afara UE bunuri în valoare de 7 miliarde de euro şi a important în aceeaşi perioadă – semestrul I din 2013 – bunuri în valoare de 6,98 miliarde de euro, Practic, din punctul de vedere al comerţului cu alte state decât cele din Uniunea Europeană, România înregistrează o balanţă excedentară de aproape un miliard de euro pentru că am reuşit să exportăm mai mult decât am importat.

Aceste tendinţe au fost confirmate de rezultatele comerciale din luna iunie. Astfel, datele INS arată că în iunie România a exportat în valoare de 4,02 miliarde euro şi a importat în valoare de 4,3 miliarde euro. Faţă de luna iunie a anului 2012, exporturile au crescut cu 7%, iar importurile au scăzut cu 6,5%. De asemenea, analiza comparativă cu luna mai 2013 arată că în iunie exporturile s-au menţinut la acelaşi nivel, în timp ce importurile s-au diminuat cu 2,9% ceea ce întăreşte tendinţa de reducere globală a deficitului înregistrat de balanţa comercială a României.

În ceea ce priveşte structura exporturilor şi a importurilor, raportările Institutului Naţional de Statistică indică faptul că cele mai importante ponderi sunt deţinute de maşini şi echipamente de transport (42,7% la export şi 34,7% la import) şi alte produse manufacturate (33,7% la export şi respectiv 30,4% la import).

Aceste date susţin prognoza Fondului Monetar Internaţional care a îmbunătăţit estimarea de creştere economică a României pentru anul 2013 de la 1,6% la 2% şi la 2,25% anul viitor. Unul dintre argumentele principale ale acestei decizii a fost legat de creşterea exporturilor în primul trimestru, precum şi de anul agricol foarte bun. Dacă aceste veşti foarte bune vor fi completate şi de un aflux investiţional important, anul 2013 are toate şansele să depăşească prognozele deja îmbunătăţite ale FMI.

 

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ