Vicepreşedinte PDL: Organizaţii din 30 de judeţe s-au pus de acord privind fuziunea PNL-PDL

| 13 iun, 2014

Vicepreşedintele PDL Ioan Bălan, deputat de Suceava, a declarat, vineri, că în ceea ce priveşte proiectul de fuziune PNL-PDL lucrurile au fost puse de acord în organizaţiile din 30 de judeţe, arătând că sarcina liderilor politici este să încheie până la 1 iulie proiectul de partid.

Deputatul democrat-liberal a adăugat că proiectul de partid care include PNL şi PDL îşi urmează cursul într-o manieră "foarte bună" şi că aproape 30 de organizaţii judeţene s-au pus de acord sau urmează să o facă vineri şi sâmbătă.

Bălan, responsabil pentru regiunea nord-est din partea PDL privind fuziunea PNL-PDL, a declarat că în această regiune singurul judeţ unde nu s-au clarificat lucrurile este Suceava. "Aici lucrurile au o oarecare inerţie", a spus Bălan.

Acesta a menţionat că a înţeles că în Delegaţia Permanentă a PNL Suceava urmează să fie pusă în discuţie fuziunea PNL-PDL şi speră să se întâlnească chiar sâmbătă cu conducerea PNL Suceava.

"Lucrul cel mai important pentru această construcţie este de a convinge electoratul PNL şi PDL că această formulă le poate oferi garanţia că România va avea parte în perioada următoare de dezvoltare reală, pe principii solide, că se vor crea condiţii corecte pentru crearea de noi locuri de muncă, în special în sectorul privat", a spus Bălan.

El a şi-a exprimat convingerea că agenţii economici din România trebuie sprijiniţi, şi nu sufocaţi de taxe şi impozite directe sau indirecte, iar acest lucru îl poate realiza doar o formaţiune solidă de dreapta care susţine mediul de afaceri.

"Crearea de locuri de muncă va duce la dezvoltare, iar dezvoltare pe baze reale şi nu pe hârtie şi la televizor, va duce la o creştere a nivelului de trai pe care cetăţeanul să o simtă", a mai spus Bălan.

El a subliniat că cei care astăzi sunt promotorii noii construcţii PNL-PDL au obligaţia să sprijine acest proiect important pentru România şi în acelaşi timp să aibă şi puterea să se ridice deasupra proiectelor mici, personale sau de grup, care pot afecta interesul pe termen lung al tuturor.

"Până la 1 iulie avem şansa să demonstrăm, cei din conducerea partidelor, că suntem pentru această construcţie după care, modul cum am ales să ne implicăm ne poate situa în proiect, sau în afara proiectului", a conchis Bălan.

Tag-uri: ioan balan, pdl, PNL
loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ