Victor Ponta: În maxim cinci ani, România va ajunge să fie independentă energetic

| 20 oct, 2014

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că în câţiva ani, 'maxim cinci', România va ajunge nu numai să fie independentă din punct de vedere energetic, dar va fi capabilă să ofere energie şi Republicii Moldova.

Victor Ponta a vorbit despre problema gazelor de şist, afirmând că protestul activiştilor de mediu cu privire la explorarea acestor resurse a fost unul dintre cele mai dificile momente din mandatul său de prim ministru.

"Le-am explicat că în Statele Unite se exploatează şi preţul e un sfert de cât e cel din Europa. Le-am spus: 'Staţi aşa, că e vorba întâi de explorare, nici nu ştiu dacă avem rezerve sau nu'. N-am reuşit. Le-am explicat că e important să ai tot felul de forme de energie la dispoziţie. N-am reuşit. Şi după aceea, aproape epuizat, am spus: 'Uite ce e, nici mie nu-mi place de Chevron. Oricum, sunt mai buni decât Gazprom, aşa că vă rog frumos, haideţi să fim independenţi din punct de vedere energetic, haideţi să încurajăm toate investiţiile în domeniul sectorului energetic, haideţi să încercăm să ne modernizăm infrastructura şi să fim cât mai independenţi posibil' ', a susţinut Ponta, conform Agerpres.

Citeşte şi: Victor Ponta: Organizarea conferinţei The Economist la Bucureşti arată că suntem cei mai stabili din regiune


El a arătat că România, în câţiva ani, va putea să ofere energie şi Republicii Moldova.

"O slăbiciune a ţării, aşadar, vom încerca să o transformăm într-un punct forte şi am încredere că pe baza noilor investiţii şi în larg şi pe uscat cu resurse convenţionale, în câţiva ani de zile - trei, patru, maxim cinci ani - România va ajunge să fie nu numai independentă din punct de vedere energetic, ci să poată să ofere energie chiar şi celui mai important vecin al nostru, Republica Moldova, pentru tot consumul domestic şi industrial', a spus premierul.

Pe de altă parte, Ponta a arătat că în sectorul energiei electrice România are chiar o supraproducţie în momentul de faţă şi a exprimat speranţa ca strategia de îmbunătăţire a infrastructurii de transport să ajute Bucureştiul să exporte energie electrică în regiune.


loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
20 oct, 2014
miha
INFORMATII
Ai ocazia da a-ti administra timpul liber in functie de dorinta ta de a face bani, Te putem ajuta!! Oferta extrem de serioasaMulti oameni s-au convins, e randul dumneavoastra acum! Cautam operatori online care vor sa castige cel putin 300 de dolari lunar, cu o munca usoara de 3 ore pe zi! Pentru a va oferi detalii, trimiteti textul "Info" la adresa de email: [email protected]

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ