Victor Ponta îşi reia atribuţiile de premier. Cum va conduce Guvernul, deşi este încă internat în Turcia

| 20 iun, 13:25

Victor Ponta a decis să îşi reia atribuţiile de premier, după ce în ultimele zile prerogativele sale i-au revenit, în parte, vicepremierului Gabriel Oprea. Şeful Executivului se află de la începutul săptămânii în Turcia, unde s-a operat la un genunchi din cauza unor probleme la menisc şi la ligamente.

 

Victor Ponta va afla abia duminică când va fi externat după operaţia la genunchi, dar a decis să-şi reia atribuţiile şi să conducă guvernul de la distanţă, de pe patul de spital, informează România TV.

Vineri, medicii turcii au decis că starea de sănătate a premierului Victor Ponta nu îi permite externarea. Șeful Guvernului va fi din nou evaluat duminică şi ar putea reveni în ţară cel mai devreme luni. Totuşi, vineri lui Ponta i-a expirat concediul medical și perioada pentru care care și-a cedat atribuțiile de premier lui Gabriel Oprea.

Premierul a fost operat la genunchi, luni, într-o clinică din Turcia, în urma unei accidentări suferite la baschet. Victor Ponta a calificat marți intervenția chirurgicală la genunchi la care a fost supus într-o clinică din Turcia ca fiind "mult mai complicată decât se anticipa" și și-a exprimat încrederea că "până în decembrie" va putea din nou să facă sport. Ponta a dat asigurări că se va întoarce "mai sănătos și mai puternic".

Atribuţiunile de premier sunt exercitate de vicepremierul Gabriel Oprea pe perioada în care Victor Ponta se află în concediu.

 

loading...

Ştirile orei

3 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
21 iun, 11:20
mistretul
Noul. Pdl
CAINII MOR DE DRUM. LUNG SI PROSTII DE GRIJA ALTUIA !
20 iun, 15:54
marginean
ponta
deci grija lui e sa faca sport, nicidecum sa vada de atributii. Si-a facut tara de ras, e urmarit penal, iar el ,inconstientul, isi face de cap ca D-nul Goe.
20 iun, 23:33
noel
Aveti perfecta dreptate. Dar problema este ce fac romanii??????? Timpul trece si tara se duce de rapa.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ