UPDATE Victor Ponta, după ce a zburat cu un F16: Încă sunt viu!

| 17 apr, 2014

Premierul Victor Ponta a zburat, joi, cu un avion de luptă F16, în cadrul unui exerciţiu militar comun româno-amercian, care se desfăşoară la Baza 71 Aeriană din Câmpia Turzii.

"Experienţa cu F16 a intrat direct pe locul 1 în topul meu personal! Şi încă sunt viu! Când îmi revin cu adevărat o să postez şi alte impresii şi poze! Dar am nevoie de timp!", a scris premierul pe pagina sa de Facebook.

Ponta declarat, la Baza 71 Aeriană din Câmpia Turzii, unde a participat la un zbor cu un avion american F-16, că pentru a urca în aparatul de zbor a trebuit să treacă de o serie de teste.

"Am fost ieri (miercuri - n.r.) şi am trecut toate testele medicale la Institutul Special pentru Aviaţie din Bucureşti, iar azi dimineaţă restul pregătirilor. Dar când eşti sus acolo, nu mai are nicio legătură cu ce te-ai pregătit. E o experienţă absolut unică, nu poţi să o compari cu cea de la maşina de curse, pentru că între ceva ce merge cu 230 dekilometri pe oră şi ceva ce merge cu 2.300 de kilometri pe oră e o diferenţă semnificativă ", a spus Ponta.

Întrebat dacă a avut acces şi la manşa avionului, el a răspuns afirmativ, precizând că singurul lucru la care nu a avut acces a fost "cârligul de catapultare".

Întrebat în continuare dacă a avut în aer senzaţia de leşin, Ponta afirmat că nu a avut aşa ceva.

"Chiar de leşin, nu. Sigur, sunt senzaţii pe care nu le încerci cu altă ocazie, însă am fost mândru când am putut să mă dau jos şi să merg drept. Nu e ceva foarte uzual să se asume aceste riscuri, evident că mi le-am asumat, s-au primit toate aprobările, şi de la Washington, şi de la Bucureşti. Am vrut să dăm un mesaj clar că avem exerciţii comune, că am făcut bine că am cumpărat avioane multirol americane", a susţinut Ponta.

Premierul a menţionat că în timpul zborului, care a durat circa o oră, s-a întreţinut cu pilotul american Dustin "Yoggi" Brown, care i-a spus cu uimire "ce ţară verde şi frumoasă avem".

Premierul Victor Ponta a aterizat după un zbor de câteva zeci de minute pe care l-a făcut la bordul unui avion de luptă american F 16, informează RomâniaTv.net.

Avionul supersonic, care poate atinge atinge o viteză de 1.500 de mile pe oră, s-a aflat într-o formaţie de alte patru aparate F 16.

Premierul Victor Ponta a participat la ultima zi a exerciţiului bilateral româno-american Dacian Viper, care a durat o săptămână. El a sosit la Baza Aeriană 71 de la Câmpia Turzii gata îmbrăcat într-un costum de pilot al Forţelor Aeriene Române, după ce în prealabil a fost supus unor teste de sănătate.

Victor Ponta a efectuat apoi un zbor de probă, pe scaunul copilotului de pe un avion F 16 cu dublă manşă, alături de un comandant american, care i-a oferit, înainte de a se sui în cabina avionului, toate detaliile tehnice necesare.

Zborul avionului în care s-a aflat premierul a durat peste 40 de minute, timp în care mai multe aeronave F 16 şi MiG 21 LanceR au efectuat exerciţii demonstrative.

Exerciţiul bilateral 'Dacian Viper' se află la a patra ediţie, el fiind deja o tradiţie pentru Baza Aeriană 71 de la Câmpia Turzii. Exerciţiul s-a mai desfăşurat la Câmpia Turzii şi în anii 2006, 2008 şi 2012 şi are ca principal obietiv antrenamentul în comun al piloţilor, personalului tehnic, controlorilor de trafic aerian şi ofiţerilor de stat major în condiţii reale pentru planificarea şi executarea unor misiuni de zbor în formaţii mixte.

Premierul va participa apoi la ceremonia de încheiere a exerciţiului 'Dacian Viper', în cadrul căreia vor avea loc câteva discursuri, ale directorilor exerciţiului, colonelul Anthony Abernathy din partea Forţelor Aeriene SUA în Europa şi a comandorului Adrian Motorga, din partea Forţelor Aeriene ale României.

Premierul a venit însoţit de preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, şi de ministrul de Interne, vicepremierul Gabriel Oprea.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ