Vești excelente pentru mediul de afaceri

| 16 apr, 2014

În conformitate cu solicitările celor din mediului de afaceri, cu negocierile cu Fondul Monetar și cu programul de guvernare asumat în alegerile din 2012, Executivul a pus în discuție spre aprobare ordonanța de urgență care prevede scutirea companiilor de la plata impozitului pe profitul pe care aceștia îl investesc în dezvoltarea business-ului.

Guvernul Ponta continuă măsurile de stimulare a creării de locuri de muncă și își ține angajamentele luate pentru mediul de afaceri de la noi. Scutirea de impozit pe profitul reinvestit va fi aplicată din luna iulie, în baza unei ordonanţe de urgenţă deja redactate de către Ministerul Finanţelor, a anunțat, marţi, premierul Victor Ponta.

În conformitate cu solicitările celor din mediului de afaceri, cu negocierile cu Fondul Monetar și cu programul de guvernare asumat în alegerile din 2012, Executivul a pus în discuție spre aprobare ordonanța de urgență care prevede scutirea companiilor de la plata impozitului pe profitul pe care aceștia îl investesc în dezvoltarea business-ului. "Este o solicitare veche a mediului de afaceri, pe care, în sfârşit, o putem pune în aplicare de la 1 iulie", a declarat Victor Ponta, la semnarea înţelegerii pentru constituirea unei platforme de consultare între Executiv și Coaliția pentru Dezvoltarea României.

Măsura urmează să intre în vigoare la mijlocul acestui an şi aplicare ei este prevăzută până la 31 decejmbrie 2015, inclusiv. În perioada 1 iulie- 31 decembrie 2014 aplicarea ei va fi valabilă pentru investiţiile realizate începând cu 1 iulie 2014. Categoriile de mijloace fixe pentru care se acordă scutirea de impozit sunt echipamentele tehnologice, cum ar fi maşinile, utilajele şi instalaţiile de lucru, după cum sunt prevăzute în subgrupa 2.1 din Catalogul privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe. Scutirea se va acorda pentru profitul contabil cumulat de la începutul anului, utilizat în acest scop în anul efectuării investiţiei. Pentru firmele care au achitat impozitul pe venitul microîntreprinderilor, în aplicarea facilităţii se va lua în considerare profitul contabil cumulat de la începutul anului investit începând cu trimestrul în care aceştia au devenit plătitori de impozit pe profit.

„Sunt absolut convins că, în baza acordului pe care l-am semnat astăzi, în perioada imediat următoare va exista un adevărat parteneriat între mediul de afaceri şi guvern, în aşa fel încât toate măsurile legislative pe care le avem în vedere să fie prezentate, discutate din timp, să se ţină cont de punctul de vedere al mediului de afaceri, să lăsăm un timp rezonabil ca acestea să intre în vigoare, să luptăm împreună împotriva a ceea ce înseamnă birocraţie şi proceduri mult prea dificile“, a declarat premierul la evenimentul pentru constituirea platformei de consulare cu mediu de afaceri.
Guvernul dorește o relație mai strânsă cu firmele care produc în România, în așa fel încât măsurile care îi vizează să poată fi discutate și aplicate în mod optim, cu celeritate, pentru îmbunătățirea predictibilității și stabilității mediului în care aceștia derulează investițiile.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
16 apr, 2014
Duicu & mazare & nicusor constantinescu
Pradatorii
PSD & USD creează statul prădător.De la venirea la putere, PSD & USD a tot încercat punerea la adăpost a parlamentarilor săi de justiție. Vă amintesc că anul acesta, USL a mai încercat de două ori să construiască o super-imunitate parlamentarilor, prin modificările aduse statutului parlamentarului. Ceea ce fac cei de la USD este o rușine care ne scoate de pe harta statelor democratice din Europa. Atunci când ai o categorie de persoane, cum sunt aleșii parlamentari, care nu se supun legilor ca orice cetățean, nu te mai poți numi stat de drept.
Prin modificările aduse Codului Penal, parlamentarii, președintele țării și profesiile liberale, printre care notarii și avocații, au fost scoși din categoria funcționarilor publici. Prin urmare, nu mai pot fi anchetați pentru infracțiuni de corupție. Aplicabilitatea conflictului de interese este restrânsă la anumite categorii de persoane care îndeplinesc un serviciu public. Noile modificări ale Codului Penal susțin luarea de mită și abuzul în serviciu. Pe scurt, orice primar va putea să acorde contracte finanțate din bani publici sau din fonduri europene propriilor rude. Așa știe USL să fie just față de poporul pe care îl reprezintă. Așa vom ajunge să fim conduși pe toate planurile de o gașcă mafiotă USD-istă. Modificările au fost adoptate fără nicio consultare cu reprezentanţii autorităţii judecătoreşti și fără nicio dezbatere cu membrii societăţii civile. Procurorul general, Tiberiu Nițu, a declarat că nu i-a fost solicitat un punct de vedere cu privire la modificările aduse Codului Penal.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ