Victor Ponta: Retrocedările de la Nana întrunesc criteriile unei reţele de crimă organizată

| 04 iun, 2014

Victor Ponta consideră că modul de retrocedare a terenurilor din zona Nana care au ajuns ulterior în proprietatea Ioanei Băsescu 'întruneşte toate criteriile unei reţele de crimă organizată'.

Victor Ponta consideră că modul de retrocedare a terenurilor din zona Nana care au ajuns ulterior în proprietatea Ioanei Băsescu 'întruneşte toate criteriile unei reţele de crimă organizată'.

'Acea reţea ilegală de retrocedare a terenurilor, care după aceea au ajuns la domnul preşedinte Băsescu, evident că întruneşte toate criteriile unei reţele de crimă organizată', a afirmat Ponta miercuri, la Parlament.

El a precizat că documentele strânse de Comisia parlamentară de anchetă Nana vor fi puse la dispoziţia Parchetului.

'Tot ceea ce a lucrat Comisia Nana - şi eu vă spun cinstit: dacă nu lucra Comisia Nana probabil n-am fi ştiut niciun sfert din ceea ce am aflat cu toţii şi nici procurorii n-ar fi ştiut (...) - se pune la dispoziţia Parchetului şi, de asemenea, la dispoziţia opiniei publice. Cred că acum oamenii au aflat în baza lucrărilor Comisiei Nana cât de multe ilegalităţi sunt în cazul în care domnul preşedinte Băsescu a achiziţionat acel teren', a susţinut premierul.

Ponta a menţionat că se va interesa la conducerea Camerei dacă raportul Comisiei Nana poate fi dat publicităţii, după ce acesta va fi trimis Parchetului.

'După ce se trimite Parchetului voi întreba conducerea Camerei, că nu mă ocup eu de chestia asta, dar din câte ştiu eu, toate documentele Parlamentului sunt publice', a spus el.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ