Ponta: "La anul noi o să fim la preşedinţie şi Băsescu la brutărie"

| 07 mai, 2014

Victor Ponta a declarat miercuri, la un miting cu 2.000 de susţinători la Călăraşi, că trebuie reamintit că preşedintele Traian Băsescu, în timp ce tăia salariile şi pensiile, îşi lua terenul de la Nana.

Victor Ponta a declarat miercuri, la un miting cu 2.000 de susţinători la Călăraşi, că trebuie reamintit că preşedintele Traian Băsescu, în timp ce tăia salariile şi pensiile, îşi lua terenul de la Nana, iar ministrul Elena Udrea dădea în aceeaşi perioadă bani pentru a fi amenajat un parc în aceeaşi comună.

'Vreau să vă aduc aminte: în timp ce se tăiau pensiile şi salariile, ce făcea preşedintele? Îşi lua Nana. Pentru el sau pentru doamna Udrea, nu ne-am lămurit. (...) Pensia medie în Călăraşi este printre cele mai mici pensii din toată ţara, puţin peste o sută de euro. Ştiţi cât dă Băsescu în fiecare lună la bancă rata pentru Nana? 5.000-6.000 de euro, adică pensia a 500 de pensionari. După ce a tăiat pensiile şi salariile, ştiţi pentru ce a dat doamna Udrea bani în judeţul Călăraşi la Nana? Pentru parcuri în comuna Nana. Avea nevoie şi de parc', a afirmat preşedintele PSD, citat de Agerpres.

El a adăugat că din decembrie Traian Băsescu nu va mai avea imunitate şi se va duce în faţa justiţiei 'să răspundă pentru fraudele, falsurile făcute la Nana şi în alte locuri din ţară. 'Ne gândeam totuşi că la anul îi dăm nişte făină pentru că o să aibă nevoie. Pentru că de la anul noi o să fim la preşedinţie şi Băsescu la brutărie', a spus Ponta.

Totodată, el a amintit că în urmă cu patru ani Traian Băsescu şi Emil Boc anunţau tăierea pensiilor şi salariilor bugetarilor, iar Guvernul USL a reuşit doi ani mai târziu să le mărească înapoi. 'Cât timp voi fi premier sau poate preşedinte în România nu se vor mai tăia pensiile şi salariile', a subliniat Ponta.

De asemenea, Victor Ponta le-a spus participanţilor la miting că înainte de a se întâlni cu ei a vizitat Tenaris Silcotub Călăraşi, combinat pe care 'foarte mulţi au vrut să-l taie pentru fier vechi şi să-l închidă de tot'. Premierul a menţionat că s-a întâlnit cu conducerea la nivel internaţional a combinatului, iar aceştia i-au spus că nu vor să închidă Laminorul, ci dimpotrivă intenţionează să investească alte 200 milioane de dolari şi să creeze noi locuri de muncă.

Ponta a fost însoţit la mitingul electoral de preşedintele executiv al PSD, vicepremierul Liviu Dragnea, preşedintele PC Daniel Constantin, şi de candidaţii pentru europarlamentare Ecaterina Andronescu, Viorica Dăncilă, Claudia Ţapardel, Damian Drăghici şi Laurenţiu Rebega.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ