Dezbaterea Ponta-Băsescu nu are nicio logică

| 07 mai, 2014

Propunerea este, desigur, cel puţin năstruşnică, dacă ţinem cont de faptul că Traian Băsescu a dovedit în repetate ocazii că nu este nici pe departe un om al dialogului sau dezbaterii, ci doar un om politic esenţialmente conflictual.

În contextul prezenţei lui Traian Băsescu în studioul emisiunii Gândul Live în calitate de invitat, jurnaliştii au profitat de ocazie pentru a lansa ideea unei dezbateri Ponta-Băsescu înaintea alegerilor pentru Parlamentul European.

Propunerea este, desigur, cel puţin năstruşnică, dacă ţinem cont de faptul că Traian Băsescu a dovedit în repetate ocazii că nu este nici pe departe un om al dialogului sau dezbaterii, ci doar un om politic esenţialmente conflictual. Ca atare, teza unei dezbateri reale pe care Traian Băsescu să o abordeze constructiv nu ar avea susţinere.

Dincolo de acest aspect, există o serie de argumente legate de calitatea în care cei doi actori ai puterii executive ar putea să gireze un astfel de demers jurnalistic.

Astfel, nici Traian Băsescu şi nici Victor Ponta nu sunt în ipostaza de candidaţi. Într-adevăr, sunt într-o perioadă de campanie electorală, dar cum niciunul dintre ei nu candidează la funcţia de europarlamentar, nici nu au ce să dezbată împreună. Ba chiar din contră, dat fiind faptul ca perioada este special alocată candidaţilor pentru PE, normal ar fi ca cei înscrişi în confruntarea pentru europarlamentare să aibă posibilitatea de a-şi expune proiectele şi ideile.

Ca şefi de partide? Victor Ponta este preşedinte de partid, dar Traian Băsescu nu este, chiar dacă îşi doreşte şi este artizanul PMP.

Ca premieri? Victor Ponta e prim-ministru, însă Traian Băsescu nu este şi nici nu va fi. În pofida dorinţelor exprimate recent de către liderul de la Cotroceni, este evident că nimeni nu-i va încredinţa vreodată şefia Executivului.

Nici în calitate de candidaţi la preşedinţie o dezbatere Băsescu-Ponta nu are logică. Victor Ponta încă nu este candidat oficial pentru funcţia supremă în stat, în timp ce Traian Băsescu nu va mai fi preşedinte al României fiindcă în decembrie îi încetează al doilea şi ultimul său mandat ca şef al statului.

Nu în ultimul rând, o dezbatere în calităţile oficiale pe care cei doi le exercită la acest moment nu ar avea justificare. Ca preşedinte respectiv ca premier, cei doi nu poartă discuţii la TV, ci au canalele instituţionale de dialog pe care le pot folosi.

Luând în calcul toate aceste aspecte, premierul Ponta nu are ce să discute cu Traian Băsescu în afara cadrului instituţional. Dialogul are logică atât timp cât cei doi interlocutori sunt capabili să-l susţină. Ceea ce nu este cazul cu Traian Băsescu, şeful statului profitând de orice prilej pentru a genera tensiuni.

În general, pentru oamenii politici se spune că este bine să vorbească faptele. Iar analizând cei aproape 10 ani de mandat ai lui Traian Băsescu în fruntea României raportat la cei doi ani ca şef al Executivului pe care Victor Ponta i-a bifat în această funcţie, concluziile sunt cât se poate de clare. În timp ce Traian Băsescu este artizanul austerităţii, al concedierilor colective, al scăderii nivelului de trai şi al sădirii conflictelor la toate nivele societăţii, premierul Ponta a reuşit să demonstreze că este cu adevărat o alternativă reală pentru România. Fiindcă aceleaşi fapte spun că, sub mandatul lui Victor Ponta în fruntea Guvernului, România a depăşit criza şi s-a înscris pe un trend de creştere economică, că rata de absorbţie a fondurilor europene a crescut de aproape cinci ori, că agricultura şi industria au performanţe deosebite sau că nivelul de trai al oamenilor se îmbunătăţeşte de la o zi la alta. Acestea şi multe altele sunt datele care nu pot fi contestate de Traian Băsescu, indiferent de numărul dezbaterilor la care va participa în ultimele sale luni de mandat în calitate de preşedinte al României.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ