Zegrean, despre revizuirea Constituţiei: Oamenii au încercat, s-au străduit

| 15 feb, 2014

Preşedintele CC, Augustin Zegrean, a declarat, sâmbătă, la finalul şedinţei consacrate dezbaterilor la proiectul de revizuire a Constituţiei, că nu este "nici mai bun nici mai rău decât alte proiecte" şi că nu este uşor să faci o propunere de modificare a Constituţiei când lucrezi cu mulţi oameni.

Întrebat dacă avizul Curţii Constituţionale pe acest proiect de revizuire este unul consultativ, preşedintele Curţii Constituţionale a spus că nu ştie cine a inventat "asta cu avizul consultativ" şi a adăugat că judecătorii Curţii Constituţionale nu dau un aviz, ci o decizie.

"Conform articolului 47 din Constituţie, deciziile Curţii sunt general obligatorii de la data publicării în Monitorul Oficial. Este o decizie, se va publica în Monitorul Oficial", a precizat el, transmite Mediafax.

Zegrean a mai explicat că legea nu poate reveni la Curte fără modificări, conform deciziei Curţii Constituţionale. "O soluţie legislativă declarată neconstituţională nu mai poate readusă în discuţie", a declarat preşedintele Curţii Constituţionale.

Augustin Zegrean a mai afirmat că decizia Curţii Constituţionale va cuprinde fiecare articol care este considerat neconstituţional şi recomandările pentru fiecare dintre articolele pentru care este necesară o astfel de recomandare.

Preşedintele CC a ţinut să menţioneze că, duminică, judecătorii Curţii vor lucra până la finalizarea analizei textului de revizuire a Constituţiei.

Augustin Zegrean nu a dorit să facă o apreciere generală asupra proiectului de revizuire. "Nu este nici mai bun nici mai rău decât alte proiecte. Oamenii au încercat, s-au străduit. Nu e uşor să faci o propunere de modificare a Constituţiei când lucrezi cu mulţi oameni, este foarte greu, pentru că fiecare are ideile lui. E greu să le concentrezi, să le pui laolaltă", a spus el.

Întrebat despre alineatul din Constituţie care interzice traseismul politic şi care ar fi neconstituţional, Augustin Zegrean a declarat că actuala Constituţie prevede că mandatul imperativ este nul. "Nu au modificat şi acest articol, deci consecinţa, concluzia o trageţi dumneavoastră", a spus Zegrean.

Zegrean: Zece articole din propunerea de modificare a CONSTITUŢIEI sunt neconstituţionale

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ