Reparația socială continuă

| 09 oct, 2014

Salariile bugetarilor ar putea crește cu 30% din 2016, potrivit România TV. În contextul actual se fac calcule și se poartă discuții cu sindicatele pentru creșterea salariilor tuturor angajaților din sistemul public. Reprezentanții Guvernului lucrează la modificarea legii privind salarizarea unitară pentru sistemul bugetar.

După un deceniu în care românii au avut de îndurat regimul Traian Băsescu - un suflu nou este adus în societatea românească. Reparația socială pe care premierul Victor Ponta o efectuează prin programele guvernamentale implică o resuscitare a României, după ce austeritatea aplicată de guvernarea Boc – Băsescu, prin tăieri de pensii și salarii, a adus țara noastră cu un picior în groapă.

Pe baza dezvoltării sistemului financiar din România, în care țara noastră a înregistrat anul trecut cea mai mare creștere economică din cadrul Uniunii Europene, există posibilitatea ca pensiile să fie indexate cu până la cinci procente. Premierul Ponta a anunțat că noul buget are capacitatea, pe baza strategiei fiscal – bugetare, de a crește pensiile, dincolo de indexarea care se face în fiecare an.

Citeşte şi: Ce oferă programul Prima Mașină tinerilor


De asemenea, salariile bugetarilor ar putea crește cu 30% din 2016, potrivit România TV. În contextul actual se fac calcule și se poartă discuții cu sindicatele pentru creșterea salariilor tuturor angajaților din sistemul public. Reprezentanții Guvernului lucrează la modificarea legii privind salarizarea unitară pentru sistemul bugetar.

Totodată, aparatul guvernamental ia în calcul și acordarea gradației de merit, de 15% din salariul de bază pentru 15% dintre bugetari. Dar până la aceste majorări, Guvernul Ponta urmărește să crească cu o sumă fixă de 100 de lei salariile din sistemul sanitar și asistență socială. La Ministerul Muncii există o Comisie tehnică care lucrează la elaborarea acestei legi a salarizării unitare, ce intenționează ca până în 2016  salariul minim pe economie să ajungă la 1.200 de lei.

Citeşte şi: Băsescu și marota independenței Justiției


Mai mult, Executivul face investiții atât pentru tinerii din România, cât și pentru cei care vor să revină în țară. Ministerul Economiei a lansat recent programul „Prima Mașină”, destinat tinerilor care își achiziționează un autoturism nou. Mai exact, aceștia își vor putea cumpăra prima mașină nouă cu un credit de maximun 50. 000 de lei, garantat în proporție de 50% de către stat. Potrivit liderului PSD, programul va deveni operațional din 1 noiembrie.

De altfel, Executivul are în plan extinderea programelor Prima Casă și Prima Mașină și pentru românii din afara granițelor. Conform unei Hotărâri de Guvern, Ministerul Finanțelor Publice va stabili un plafon destinat pentru garantarea achiziției sau construirii unei locuințe de către persoanele cu cetățenie română care locuiesc în străinătate și au permis de ședere de muncă, eliberate de autoritățile statului în care lucrează.

loading...

Ştirile orei

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
09 oct, 2014
Mirel Palada Matrafox
bugetarii produc plusvaloare...
angajatii la privat consuma ceea ce produc bugetarii
eu propun,sa li se mareasca bugetarilor cu 40% din 2016 si cu 80% din 2017...

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ