A treia postare a lui Adrian Năstase: Un argument fals. Nu există dovezi de vinovăţie

| 10 ian, 2014

Fostul prim-ministru al României a pus joi, pe blogul personal, un al treilea text de când este în închisoare în care explică faptul că nu au existat dovezi de vinovăţie a sa în „Dosarul Zambaccian”, dosarul devenind unul penal, deşi iniţial era unul civil.

Sub titlul de „Un argument fals”, Adrian Năstase încearcă să ofere o explicaţie a modului în care politicul a avut influenţat sfera justiţiei, mai în momentul în care dintr-un conflict de natură civilă s-a ajuns la un dosar penal, în urma intervenţiei procurorilor DNA. Totodată, fostul lider de la Palatul Victoria a repetat faptul că nu au existat nici un fel de dovezi de vinovăţie.

„Argumentul principal este acela că nu există nici un fel de dovezi de vinovăţie. Dosarul Zambaccian este format din diverse bucăţi de acuzaţii puse împreună (Zambaccian, Cornu, Tell, numirea Irinei Jianu, importuri din China de materiale de construcţii) după ce Băsescu a stabilit, în urma alegerilor din 2004, că eu sunt vinovat”, a precizat Adrian Năstase în partea de început a postării sale pe blogul personal.

Fostul lider social-democrat îşi continuă textul prin invocarea unui exemplu dat chiar de de un parlamentar al PDL: „Am urmărit, spre exemplu, la un post de televiziune, explicaţiile oferite de Vasile Gherasim, parlamentar PDL. El considera că dosarul Zambaccian nu este un dosar politic pentru că, în esenţă, ar fi vorba de un conflict juridic civil între familia Năstase şi constructor. Corect. Aşa am spus şi noi; de aceea am şi deschis o acţiune civilă, « în desocotire », cu constructorul. Problema a fost că procurorii DNA au intervenit şi au transformat acest dosar civil într-un dosar penal. La comandă, spun eu. A cui comandă? Vasile Gherasim ştie foarte bine. În 2001, era primar al sectorului 1, atunci când primarul general Băsescu i-a trimis adrese prin care cerea oprirea lucrărilor la blocul din Zambaccian, constructorul câştigând însă în instanţă împotriva primăriei generale. Fiind la PDL, în 2004, fără îndoială că Vasile Gherasim îşi aduce aminte şi de sesizarea făcută de Mona Muscă, din partea Alianţei D.A. (cu Băsescu co-preşedinte) pe aceeaşi temă”.

Adrian Năstase a susţinut în mod ironic faptul că lucrurile materiale conţinute în dosar nu sunt politice, însă instrumentarea dosarului a fost politică.

„Da, dosarul Zambaccian, în conţinut, nu este un dosar politic. WC-urile importate, bideurile aduse din China nu sunt politice, nici importul ca atare făcut de constructor, nici termopanele. El însă a fost instrumentat politic, ca modalitate de hărţuire judiciară, pentru raţiuni politice, împotriva unui adversar politic, de către echipa numită de un om politic – Traian Băsescu”, a adăugat fostul lider de la Palatul Victoria.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ