Alina Gorghiu JOACĂ bărbaţii pe degete. Cu cine s-a iubit PE ASCUNS PNL-ista

| 12 iun, 10:11

Alina Gorghiu, actual copreşedinte al PNL, a avut o viaţă amoroasă foarte tumultoasă. Ea a oscilat între liberalul Mihai Voicu, fost ministru delegat pentru relaţia cu Parlamentul, şi viceguvernatorul Băncii Naţionale, Bogdan Oltean.

Alina Gorghiu s-a iubit mai întâi cu pnl-istul Mihai Voicu, apoi s-a cuplat cu viceguvernatorul Băncii Naţionale Bogdan Oltean, pentru ca ulterior să revină la prima dragoste din Partidul Naţional Liberal. Numai că între timp, în 2009, Bogdan Oltean, bărbat însurat şi cu doi copii acasă, a divorţat, iar potrivit gurilor rele, cauza despărţirii ar fi fost chiar Alina Gorghiu.

Gorghiu a negat tot timpul relaţia cu Oltean, dar paparazzii au surprins-o, la scurt timp după ce Bogdan Olteanu a divorţat, întrând în casa acestuia şi ieşind altfel îmbrăcată sau chiar rămânand peste noapte la acesta.

Citeşte şi: ACUM NU mai există ÎNTOARCERE! Doar trei zone vor supravieţui ASTEROIDULUI care va transforma PĂMÂNTUL în praf şi pulbere! IATĂ care sunt

Idila nu a durat insă mult timp, pnl-ista întorcându-se la prima sa iubire, liberalul Mihai Voicu. De asemenea, şi viceguvernatorul BNR  a mai acordat o şansă relaţiei sale cu fosta soţie.

În prezent, Alina Gorghiu nu este implicată în nicio relaţie, dar se bucură de sprijinul necondiţionat al preşedinteleui Klaus Iohannis, care a propulsat-o în fruntea PNL.

CITEŞTE ŞI AMANTA lui Darius Vâlcov, dezvăluiri fără perdea! Lavinia Şandru FIERBE

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

76 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
05 apr, 18:56
GregorySum
writing your doctoral dissertation v11dic
You actually expressed this very well!
writing your college essay https://essaywritinghelperonline.com no dissertation doctorate https://paperwritingservicecheap.com
05 apr, 18:56
AndrewPrerb
college essay brainstorming g66tuv
You actually said that wonderfully.
order of essay writing buy a custom essay pay to have your paper written paper pay
03 ian, 12:02
appathmow
cialis sri lanka
She wasn t sure how the smaller identical would do but also wasn t sure it was going to survive the freeze canadian pharmacy cialis
02 dec, 09:02
DjddsiThentgert
Thentgert jak muro
https://www.joshuaeesson.online https://www.joshuaeesson.online/nocleg-augustw-centrum Thentgert jak muro
18 apr, 12:16
Trompum
cialis and works
https://bestadalafil.com/ - cialis generic best price Viagra Flughafen Hntqla Nbbkqe buy cialis Viagra 40 Pills For $99 Tptahk Acheter Cialis Occasion Ntdkzs https://bestadalafil.com/ - buy cialis online europe

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ