Ambulanța București-Ilfov: 11 persoane au încercat să se sinucidă de Revelion și în prima zi a Anului Nou

| 02 ian, 17:39

De Revelion şi pe 1 ianuarie, unsprezece persoane din Bucureşti şi Ilfov au încercat să se sinucidă. Toţi au fost însă salvaţi, a declarat managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, Alis Grasu.

"Din păcate, întotdeauna de sărbători numărul celor care vor să-şi pună capăt zilelor este mai mare. Din fericire, de această dată nu au reuşit, medicii fiind chemaţi rapid. Toţi cei 11 cu tentativă de suicid trăiesc", a declarat, pentru Mediafax, managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, Alis Grasu.

În ultimele 24 de ore, la SABI au fost 1.224 de solicitări pentru ajutor medical, 735 fiind urgenţe. Comparativ cu anul trecut, numărul solicitărilor în intervalul 1 ianuarie ora 8.00 - 2 ianuarie ora 8.00 a scăzut cu 263, dar numărul celor care au acuzat probleme digestive sau din cauza consumului de alcool a rămas la fel de mare - peste 250.

Astfel, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate peste 250 de suferinţe digestive, colici biliare, dureri abdominale şi cazuri diareice, dar şi come alcoolice. Alte 61 de persoane au leşinat pe stradă din diverse cauze, unele pe fondul consumului mare de alcool.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ