Anuntul făcut astăzi de NASA: "Se îndreaptă spre Marte, ar putea mătura planeta"

| 30 mar, 2014

Cometa Siding Spring se va apropia la o distanta mica de Marte pe 19 octombrie 2014 si este posibil sa mature planeta cu coama sa, putand pune in pericol sondele spatiale Mars Reconnaissance Orbiter si Mars Odissey, informeaza jpl.nasa.gov.

Pe 19 octombrie 2014, Siding Spring se va apropia de Marte la o distanta de aproximativ 140.000 de kilometri, iar coama acesteia, activa avand in vedere distanta fata de Soare, ar putea matura planeta cu o viteza de peste 50 de kilometri pe secunda.

Imaginile observate cu ajutorul telescopului spatial Hubble ii vor ajuta pe cercetatori sa afle mai multe informatii despre axa de rotatie a nucleului cometei Siding Spring si viteza cu care aceasta arunca jeturile de praf.

"Este vorba de o informatie capitala de care avem nevoie pentru a determina la ce nivel jeturile de praf ale cometei vor afecta Marte si imprejurimile sale", a spus Jian-Yang Li, de la Planetary Science Institute din Tucson (SUA).

Siding Spring se va apropia cel mai mult de Terra pe 25 octombrie, cand se va afla la o distanta de 209 milioane de kilometri - prea departe pentru a fi observata cu ochiul liber.

Cercetatorii nu stiu inca in ce masura Siding Spring va reprezenta un pericol pentru sondele spatiale care orbiteaza Marte - Mars Reconnaissance Orbiter si Mars Odyssey. insa vor afla mai multe informatii in aprilie, cand cometa se va apropia mai mult de Soare. Totusi, oficialii NASA spun ca nu isi fac griji pentru robotii de pe Marte, Opportunity si Curiosity, deoarece atmosfera planetei este suficient de densa pentru a impiedica praful ejectat de cometa sa ajunga la suprafata ei.

Siding Spring - cunoscuta sub denumirea stiintifica C/2013 A1 - a fost descoperita in ianuarie 2013 de un vanator de comete celebru, Robert McNaught, cu ajutorul observatorului Siding Spring din Australia.

Specialistii cred ca Siding Spring este la prima incursiune spre centrul Sistemului Solar, fiind venita din Norul lui Oort - un camp de comete, ramasite din ceea ce a ramas din crearea planetelor. Cercetatorii sunt de parere ca aceasta cometa va reface acest parcurs abia peste aproximativ un milion de ani.

Cometele sunt corpuri ceresti compuse din gheata si praf. Acesti "calatori" solitari prin spatiu s-au format in timpul nasterii Sistemului Solar si se invart in jurul Soarelui cu frecvente foarte diferite, care variaza de la cativa ani pana la cateva milioane de ani. Atunci cand se apropie de Soare, gheata se evapora si un invelis de mari dimensiuni, in forma unei coame, se formeaza in jurul nucleului stralucitor. Cometa continua cu o dara de gaze si praf care se poate intinde pe cateva milioane de kilometri, reflectand lumina Soarelui. Acest fenomen poate fi observat si pe Pamant si poarta numele de "coada".

Majoritatea cometelor nu sunt vizibile cu ochiul liber. Cea mai cunoscuta este cometa Halley, singura care viziteaza Sistemul Solar destul de des si are o stralucire suficient de mare pentru a fi vazuta de majoritatea oamenilor cel putin o data pe durata vietilor lor. Cometa Halley revine in Sistemul Solar la fiecare aproximativ 75 de ani si ne-a vizitat ultima data in 1986.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
30 mar, 2014
Haloi Miss
Comete
In 1910 Pamantul a trecut prin coada cometei Halley si, in afara aparitiei stramosilor unora de acum, nu s-a intamplat nimic, mai ales cu satelitii si sondele spatiale.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ