Băsescu, despre bileţelul roz al Elenei Udrea: Ce nenorocire...presă, politicieni, intelectuali voiau răstignirea blondei

| 15 apr, 21:48

Traian Băsescu a postat un nou mesaj pe Facebook prin care încearcă să o ajute pe Elena Udrea să scape din spatele gratiilor. Fostul preşedinte a preluat rolul de postac al Elenei Udrea şi încearcă să suplinească echipa de comunicare a acesteia, care nu a mai prestat nimic din data de 2 aprilie.

"Acum opt ani, un politician, de profesie avocat, vorbea public despre un bileţel trimis de primul ministru preşedintelui României, prin care se cerea o intervenţie a şefului statului la Parchetul General în favoarea unui prieten al expeditorului.

Ce nenorocire...presă, politicieni, intelectuali şi ong-uri voiau răstignirea blondei pentru nemernicie. Astăzi, dacă cel mai mare infractor ar arăta un astfel de bileţel, pe bună dreptate, acelaşi cor ar cere arestarea expeditorului şi, probabil cu jumătate de gură, şi pe a destinatarului.

Ce drum extraordinar am parcurs, dar decalajul de 7-8 ani între semnal şi conştientizarea pericolului corupţiei la nivel înalt ne-a costat multe sute de milioane furate. Din cauza acestui decalaj, a fost eficientă propaganda ciracilor turnătorului Felix, a lui Vîntu şi a mai tînărului urmaş al turnătorului, Sebastian Ghiţă.

Citeşte şi:  Traian Băsescu, în apărarea Elenei Udrea: Nu voi accepta niciodată că oamenii sunt întemniţaţi înainte de a fi judecaţi

Astăzi, cînd avem instituţii puternice capabile să lupte eficient şi, dacă este nevoie, brutal cu corupţia, capabile să răspundă gravităţii fenomenului, vă trag un semnal de alarmă legat de oamenii care ajung în faţa acestor instituţii copleşitor de puternice în raport cu cetăţeanul, fie el martor, suspect sau inculpat: este vitală respectarea dreptului la demnitate, a dreptului la libertate şi a dreptului la apărare.

Aici nu avem dreptul să înregistrăm decalaje între funcţionare instituţiilor anticorupţie, a justiţiei, pe de o parte, şi respectarea drepturilor justiţiabilului, pe de altă parte.

Întîrzierea în recunoaşterea corupţiei la nivel înalt ne-a costat sute de milioane. Întîrzierea în funcţionarea justiţiei în tandem cu deplina respectare a demnităţii, libertăţii şi dreptului la apărare va costa destine de oameni, iar acest lucru s-a mai întîmplat în România", scrie Traian Băsescu pe Facebook.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ