ELENA UDREA lansează CONTRAOFENSIVA. Ce le pregătește lui Coldea și Kovesi

| 14 apr, 14:03

Convinsă că toate cererile sale de schimbare a măsurii arestului preventiv sunt respinse în urma unor aranjamente de care SRI şi DNA nu sunt străine, Elena Udrea porneşte războiul internaţional cu Florian Coldea şi Laura Codruţa Koveşi. Fostul ministru al Dezvoltării este pregătită să trimită o serie de scrisori şi documente unor instituţii internaţionale şi ONG-uri care se ocupă de democraţie, dar şi de buna funcţionare a Justiţiei.

Udrea nu se va limita la CEDO, ci va ataca frontal binomul Coldea – Koveşi la instituţii cheie în plan extern. Astfel, una dintre scrisori va merge către serviciile de informaţii ale ţărilor partenere ale României, printre acestea şi CIA, dar şi la NATO şi Departamentul de stat al SUA. „Dacă în ţară toată lumea tremură la auzul numelui lui Florian Coldea şi nimeni nu vrea să vorbească, de frică sau din interes, de implicarea nepermisă a SRI în funcţionarea unor instituţii ale statului, atunci singura şansă este în plan internaţional. Să vedem ce o să zică CIA, NATO sau Departamentul de stat al SUA despre ce face Coldea în România”, ne-a declarat o sursă apropiată de fosta blondă de la Cotroceni.

În opinia lui Udrea, „valul de arestări şi de abuzuri comise în ultima perioadă” fac ca România să nu mai fie un stat de drept. De aceea, Parlamentul European, Comisia Europeană şi ambasadele statelor membre ale UE vor fi înştiinţate de neregulile din Justiţie şi de „instalarea unei dictaturi invizibile”.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ