Cum a răspuns DNA la întrebarea dacă ne ascultă telefoanele EXCLUSIV

| 15 apr, 13:47

Obiectiv.info a obţinut de la DNA un răspuns legat de interceptarea telefoanelor de către procurorii anticorupţie. DNA nu a precizat clar dacă deţine aparatură de interceptare, însă în privinţa realizării interceptărilor nu a lăsat loc de interpretări: Serviciul tehnic al instituţiei se ocupă cu interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice.

Direcţia Naţională Anticorupţie a răspuns solicitării Obiectiv.info cu privire la interceptările telefoanelor de către procurorii anticorupţie. La întrebarea „Deţine DNA aparatură tehnică de interceptare a convorbirilor telefonice? Dacă da, pe baza cărei/căror legi?”, Biroul de presă al instituţiei a răspuns doar la partea a doua:

“Interceptarea şi/sau înregistrarea comunicaţiilor în dosarele instrumentate de DNA se realizează în acord cu următoarele prevederi legale:

Codul de procedură penală:

Art. 142 - Punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică

(1) Procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializaţi din cadrul poliţiei ori de alte organe specializate ale statului.

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 43/2002, modificată şi republicată, privind Direcţia Naţională Anticorupţie

Art. 151) - Direcţia Naţională Anticorupţie este autorizată să deţină şi să folosească mijloace adecvate pentru obţinerea, verificarea, prelucrarea şi stocarea informaţiilor privitoare la faptele de corupţie prevăzute în Legea nr. 78/2000, cu modificările ulterioare, în condiţiile legii. Orice informaţie cu valoare operativă de altă natură se transmite de îndată autorităţilor abilitate prin lege, pentru verificarea şi valorificarea acesteia.”

Diferenţa faţă de raportul Comisiei parlamentare privind interceptările din 2008? Atunci concluziile au fost mai clare: “Direcţia Naţională Anticorupţie (...) a răspuns că deşi este autorizată să deţină şi să folosească mijloace adecvate pentru obţinerea, verificarea, prelucrarea şi stocarea informaţiilor privitoare la faptele de corupţie, prevăzute în Legea 78/2000, nu are în dotare aparatura tehnică necesară, deci nu poate primi niciun fel de solicitări pentru realizarea de interceptări”.

10 zile de ascultări în 2014

Pentru celelalte lămuriri pe care le-am cerut de la DNA, Biroul de presă ne-a trimis la raportul de activitate al instituţiei pe 2014, la capitolul dedicat Serviciului tehnic. Potrivit raportului, “în cadrul Serviciului tehnic funcționează Biroul tehnic, Biroul telecomunicații și Compartimentul de intervenție și escortă”.

În privinţa activităţii, în 2014 Serviciul tehnic a pus în aplicare 916 mandate de interceptare a convorbirilor telefonice, de două ori mai multe decât în 2013.

“Din punct de vedere funcțional, Serviciul tehnic și centrele zonale au primit, în vederea punerii în aplicare, un număr total de 916 încheieri emise de judecători și ordonanțe provizorii privind interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice (comparativ cu 413 încheieri în anul 2013), emise ori confirmate de către judecători, în cauzele aflate în lucru. Dintre acestea, prin 300 încheieri s-a dispus și cu privire la interceptarea și înregistrarea dialogurilor ambientale (comparativ cu 298 încheieri în cursul anului 2013).”

Nu toate interceptările s-au făcut cu respectarea tuturor normelor legale sau având o motivare serioasă în spate, din moment de aproape 50 dintre ele au fost infirmate şi s-a dispus încetarea lor.

“În cazul autorizațiilor de interceptare și înregistrare a convorbirilor și comunicațiilor telefonice, în 49 situații s-a dispus încetarea de îndată a acestora (comparativ cu 26 cazuri în anul 2013)”, se arată în raport.

Pe lângă interceptarea convorbirilor telefonice şi a celor ambientale, Serviciul tehnic al DNA se ocupă şi cu interceptarea comunicaţiilor prin internet.

“Totodată în cursul anului 2014 Biroul telecomunicații a înregistrat 187 solicitări de interceptarea comunicațiilor prin internet (comparativ cu 14 în anul 2013)”, scrie în raportul DNA.

Din felul în care este redactat raportul putem trage concluzia clară că DNA interceptează convorbiri telefonice. Că o face cu aparatura proprie sau foloseşte infrastructura altor instituţii (SRI, de exemplu), DNA nu a dorit să facă o precizare definitivă, însă în privinţa interceptărilor nu a lăsat loc de dubii.

“Punerea acestora (a mandatelor de interceptare – n.r.) în aplicare a presupus, conform normelor procedural penale, realizarea înregistrărilor și imprimarea acestora pe suporturi optice, precum și întocmirea actelor procedurale subsecvente, cum ar fi, procesele-verbale de realizare a înregistrărilor, cele de redare integrală, ori rezumativă a conținuturilor dialogurilor și întocmirea planșelor fotografice ce au cuprins imagini fixate în cursul desfășurării activităților infracționale”, menţionează raportul DNA.

Puse cap la cap, convorbirile interceptate de DNA anul trecut au totalizat peste 10 zile, mai mult decât dublu faţă de anul precedent.

“Totodată, punerea în aplicare a autorizațiilor a necesitat 104 de consemne operative (față de 207 în anul 2013) și întocmirea unui număr de 315 procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice, faţă de 256 în 2013, acestea reprezentând aproximativ 244 ore de redare, comparativ cu 108 ore în 2013.

Citeşte AICI raportul complet privind activitatea DNA în 2014

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

4 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
17 apr, 13:10
Palada Pufulete
variante de raspuns:
1.sechestru pe o parte din averea declarata a lui Sebastian Ghita...
2.sechestru pe o parte din averea declarata a lui Vlad Cosma..
15 apr, 21:42
Doru Dascalu
Bogdane tată,
...faci parte din conhorta de slugi ale sistemului, sau eşti un novice pe această planetă?! Din cele ce scrii se vede că habar nu ai pe ce lume trăieşti. Măi băiatule, de când a apărut telefonia digitală, de atunci toate convorbirile sunt înregistrate. Studiază des pre sistemul Echelon. Bănuiesc că ai Google. Mai bine militează, fă o campanie de presă cu colegii tăi "deontologi" ca să se introducă în Codul penal, interzicerea ascultării "înregistrărilor convorbirilor telefonice fără mandat judecătoresc". Băieţii ascultă înregistrări, că doar nu este interzis în vreo lege, nu-i aşa?! - şi dacă descoperă ceva, merg la un judecător de al LOR şi acesta dă vezi Doamne mandat de ascultare antedatat. De ce crezi că atunci când suni la o companie de telefonie ţi se spune că "această convorbire poate fi înregistrată"?! pentru că ESTE înregistrată, iar companiile nu vor să le dai tu în judecată că îţi înregistrează convorbirile. Că ei asta fac şi pun la dispoziţia forţelor de opresiune ale cetăţenilor din ţara unde activează, accesul la aceste înregistrări. Ai priceput ceva nea Bogdane?! Sau fă altceva. Caută să te împrieteneşti la catarmă cu unul care lucrează la o firmă de telecomunicaţii, ca muncitor, nu director, şi apoi îţi va spune el multe adevăruri. Tu de unde crezi că le ştiu?! De la prieteni buni care lucrează în telecomunicaţii de pe vremea răposatului. Dar dacă ai numai prieteni de ăia de ocazie sau de spart în băşini, vei rămâne acelaşi novice şi vei scrie articole să râdă lumea de tine. Mă rog dacă eşti angajat ca să arunci perdele de fum la bizonul carpatin, atunci îmi cer scuze. Îţi faci treaba bine. La câţi proşti cu sau fără facultate are ţara asta, eşti credibil.
17 apr, 08:46
Bogdan Padurar
noi avem grija de bizonii carpatini..
sunt redactor-sef,sunt angajat la Obiectiv,patronul meu este membru in Comisia SRI
hai PSD
17 apr, 09:11
Av.Abra-hat Judeteanu
Dubaiul il asteapta inca 60 de zile?
Procurorii au dispus extiderea controlului judiciar in cazul lui Sebastian Ghita. El va avea inca 60 de zile interdicita de a parasi tara si de a se prezenta potrivit unui program prestabilit la politie.

Deputatul Sebastian Ghita este audiat la DNA Ploiesti chiar in ziua in care expira controlul judiciar pe care procurorii l-au cerut si care ar putea fi prelungit.

Sebastian Ghita este urmarit penal in dosarul cumnatului premierului Victor Ponta, Iulian Hertanu. Ghita este acuzat de sprijinire de grup infractional.

La DNA Ploiesti sunt asteptati la audieri si alti suspecti din dosar.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ