Blaga îi cere lui Băsescu să îşi dea două palme

| 05 mai, 2014

Vasile Blaga îi bate obrazul lui Traian Băsescu, aducându-i aminte că în trecut a ieșit de nenumărate ori la rampă pentru a–l ataca pe fostul șef al statului Ion Iliescu și a-i reproșa comportamentul anti-democratic.

Începutul de wekeend a adus în faţa românilor un spectacol politic de un grotesc greu de descris. Aflat la mare, unde anterior s-a sfătuit cu liderii PMP, preşedintele Traian Băsescu a realizat mai multe fotografii alături de Elena Udrea, în care apare îmbrăcat într-un tricou pe care se vede clar mesajul “Vote for PMP”.

Gestul lui Traian Băsescu reprezită sfidarea supremă pe care şeful statului putea să o facă după atâţia ani de mandat, nesocotind direct şi fără nicio urmă de reţinere prevederile constituţionale. Indiferent de ce argumente citate din decizii ale CCR a încercat să aducă duminică seara, pentru a-și justifica acțiunile, litera şi, mai ales, spiritul Constituţiei, îl obligă pe Traian Băsescu să nu ia partea niciunei formaţiuni politice.

În acelaşi timp, şeful statului continua să lucreze ca agent electoral pentru PMP, purtând tricourile lansate săptămâna trecută de Elena Udrea prin celebrul salt al domniei sale cu paraşuta. De altfel, această cascadorie a putut fi savurată în direct de şeful statului, care se afla în studioul B1 Tv la acel moment. Renunţând inclusiv aparenţele de imparţialitate, Traian Băsescu reuşeşte să demonstreze că nu a învăţat nimic în urma celor zece ani de mandat, continuând să se comporte ca un politician iresponsabil în raport cu funcţia pe care o ocupă.

În schimb, liderul de la Cotroceni a continuat să facă declaraţiile sfidătoare de tipul acelora care l-au consacrat deja de atâţia ani. Întrebat duminică despre respectivele poze, şeful statului a declarat următoarele: “Dacă pe partidul meu scrie Mişcarea Populară... Îmi spune Ponta cum să mă îmbrac? În Constituţie nu spune cum se îmbracă preşedintele. Pe plaja, în timpul meu liber, mă îmbrac cum vreau eu”.

În toată această situaţie, semnificativă este de asemenea o replică pe care şeful statului a primit-o la începutul săptămânii din partea actualui preşedinte al PDL, Vasile Blaga. Întrebat despre poza care a făcut atât de multă vâlvă în weekend şi despre atitudinea sfidătoare a şefului statului, liderul democrat-liberalilor a ţinut să se întrebe retoric: "Oare ce-ar fi spus el [Traian Băsescu] domnului Iliescu dacă făcea la fel?".

Liderul PDL îi bate obrazul președintelui, aducându-i aminte că în trecut a ieșit de nenumărate ori la rampă pentru a–l ataca pe fostul șef al statului și a-i reproșa comportamentul anti-democratic. Or, astăzi, prin modul deșănțat în care face campanie electorală PMP, Traian Băsescu nu face decât să demonstreze că este complet străin de regulile jocului pe care, nu cu mult timp în urmă, le cerea altora să le respecte.

Prin comportamentul său, Traian Băsescu decredibilizează o dată în plus instituţia prezidenţială, iar, din acest punct de vedere, viitorul ocupant al fotoliului de la Palatul Cotroceni va avea o sarcină extrem de dificilă după un deceniu în care actualul şef al statului a târât Preşedinţia în mocirla luptei politice, lipsind-o complet de echidistanţa pe care i-o atribuie Constituţia.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
05 mai, 2014
costel
Basescu
D-le Pop te intreb daca presedintele are voie sa voteze?Exprimarea votului este o opinie in favoarea unui partid ,opinie pe care NIMENI nu il obliga sa nu o faca publica! Vad ca nu prea pretuiesti deciziile CCR.Pacat pentru ca daca nici legea nu vrei sa fie respectata atunci poate doresti un stat cum a fost RSR!?

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ