Care este strategia PNL pentru Ministerul Transporturilor

| 26 aug, 2013

Președintele PNL a apelat la varianta Ramona Mănescu, sperând că astfel va reuși să împace și capra și varza, cum se spune pe românește. Soluția găsită de Crin Antonescu are de la bun început ceva extrem de similar cu varianta Nini Săpunaru.

Mult așteptatul Birou Politic al PNL a produs o relativă surpriză în chestiunea nominalizării candidatului pentru ocuparea portofoliului vacant de la Ministerul Transporturilor. În loc să vină cu un singur nume, conducerea liberală a înaintat primului ministru Victor Ponta două propuneri.

Prima dintre ele fusese anunțată deja din cursul săptămânii de către Crin Antonescu și, ca urmare, toată lumea se aștepta ca Nini Săpunaru să fie oficializat de Biroul Permanent drept candidatul oficial al partidului. Cea de-a doua propunere, Ramona Mănescu, a venit în aceste condiții ca o mutare relativ neașteptată și, în orice caz, ca o mișcare atipică pentru parcursul obișnuit al unei nominalizări.

Există mai multe motive pentru care Crin Antonescu și conducerea PNL au considerat necesar să încalce cutuma și să facă două propuneri pentru postul vacant din fruntea Transporturilor. Prima dintre ele ține de reacția adversă pe care a stârnit-o anunțul lui Crin Antonescu în ceea ce îl privește pe Nini Săpunaru, atât în interiorul partidului, cât și în exteriorul său.

După eșecul cu Ovidiu Silaghi, PNL avea nevoie disperată să vină cu o propunere ”tare” în locul acestuia. Adică exact ceea ce Nini Săpunaru nu putea fi. Cu un CV din care lipsește orice experiență în domeniul pentru a cărui coordonare fusese propus, Nini Săpunaru a reușit să se distingă în domeniul administrației centrale doar prin faptul că a evitat să fie implicat direct în afaceri de corupție, atât timp cât a fost în fruntea Vămilor. Cu toate acestea, sub mandatul său, Direcția pe care a condus-o a fost zguduită de numeroase scandaluri răsunătoare, ceea ce s-a reflectat implicit asupra imaginii sale de manager și făcea ca numele său să fie nepotrivit pentru preluarea unui minister atât sensibil cum este cel al Transporturilor. Nominalizarea sa de către Crin Antonescu a stârnit pe drept cuvânt, în aceste condiții, nemulțumirea multora dintre liderii liberali și, mai ales, a acelora care, prin experiența profesională, ar fi putut să emită pretenții mult mai justificate asupra portofoliului Transporturilor.

Mai mult, Nini Săpunaru reprezenta o propunere de natură să îi vexeze pe social-democrați, în condițiile în care relația dintre acesta și unii dintre liderii locali ai PSD este departe de a fi roză. Ca urmare, mergând mai departe cu propunerea avansată de Crin Antonescu, PNL risca să primească un răspuns negativ din partea premierului Victor Ponta, mai ales că, așa cum a recunoscut public, Crin Antonescu nu se consultase cu primul ministru asupra nominalizării făcute, înainte să o anunțe.

Liderul liberal avea nevoie așadar de o ieșire care să îi permită să calmeze apele agitate din partid și, totodată, să ofere o variantă mai acceptabilă primului ministru, fără ca demersul său să fie interpretat drept o cedare. În plus, Crin Antonescu trebuia să se asigure că soluția găsită va fi dificil de respins de către președintele Băsescu, cel care are ultimul cuvânt în raport cu prima propunere pe care premierul i-o înaintează pentru ocuparea portofoliului vacant.

Așa că președintele PNL a apelat la varianta Ramona Mănescu, sperând că astfel va reuși să împace și capra și varza, cum se spune pe românește. Soluția găsită de Crin Antonescu are de la bun început ceva extrem de similar cu varianta Nini Săpunaru. Nici Ramona Mănescu nu are mai multă experiență legată de Transporturi decât liderul liberal de la Vrancea. Iar această observație vine să confirme lipsa acută de resursă umană cu care se confruntă formațiunea liberală

Înaintând nu una, ci două propuneri pentru ocuparea fotoliului de la Transporturi, liberalii au sperat să ascundă această slăbiciune mizând pe criteriul cantitativ în detrimentul celui calitativ. Mai mult, prin această dublă nominalizare, Crin Antonescu și restul conducerii PNL se spală pe mâini de responsabilitatea efectivă a deciziei de a propune un candidat la acest minister. Punându-i pe masă două propuneri lui Victor Ponta, Crin Antonescu îl forțează pe premier să hotărască asupra numelui pe care i-l va înainta președintelui Băsescu. Altfel spus, premierul și nu Crin Antonescu ar deveni responsabil în fața opiniei publice dacă președintele va respinge prima propunere, prelungind astfel interimatul de la Ministerul Transporturilor.

În plus, cele două nominalizări îl scutesc pe Crin Antonescu de disensiuni în interiorul propriului partid. Dacă și-ar fi asumat responsabilitatea unei singure decizii, președintele liberal risca să fie acuzat de gruparea/grupările perdante că este de vină în cazul în care propunerea pe care ar fi înaintat-o ar fi fost respinsă de către președintele Băsescu.

Așa însă, Crin Antonescu se spală pe mâini ca Pilat din Pont și încearcă să scoată castanele din foc cu mâna premierului Ponta. Pentru că, în eventualitatea în care scenariul respingerii de către președinte a primei nominalizări se va concretiza, Crin Antonescu va încerca să arunce vina asupra lui Victor Ponta, care a făcut alegerea efectivă între cele două propuneri înaintate de către Biroul Politic al PNL.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

3 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
26 aug, 2013
cantautor
si ce-ar fi rau ca varianta 1 este"extrem de similara" cu varianta 2?
ca nu au competenta,expertiza,profesionalism sau experienta?
pe cine mai intereseaza chestia asta?
26 aug, 2013
CRINA
PENALII /
DACA ACEST MINISTRU, NU FACE CURATENIE, E JALE...
“Pentru fostul ministru,penalul Relu Fenechiu, managementul privat înseamna ca aceia care au devalizat ani la rând sistemul feroviar românesc, cum este cazul directorilor Micu, Dorobanțu sau Ghibu, trebuiesc promovaţi ca manageri privaţi, dar remuneraţi împărăteşte.
Astfel, devalizatorul de ieri, este de astăzi managerul de succes şi, ca atare, trebuie plătit cu mii de euro pe lună.
Practic, Fenechiu a continuat campania de distrugerea cu bună ştiinţă a căilor ferate…
Valentin Dorobanţu, managerul privat de la CFR Călători, va fi verificat de Consiliul Concurenţei pentru desfiinţarea a peste 150 de trenuri de călători , toate rentabile pentru companie .
Totodată, inspectorii de concurenţă vor analiza şi modul de acordare a subvenţiei alocate anual de către Ministerul Transporturilor pentru operatorii privaţi de transport feroviar de persoane .
Mai mult, Valentin Dorobanţu s-a înţeles cu liderul sindical Iulică Măntescu ca angajaţii care au manifestat împotriva Guvernului „să fie consideraţi în deplasare în interesul serviciului"
26 aug, 2013
obiectiv
Este evident ca si Basescu,ca un adevarat animal politic,a sesizat ca sub aparenta fragilitate a Dnei Manescu se ascunde competenta si profesionalism....lucru de care erau anticipat convinsi dnii Ponta si Antonescu...
Din aceasta cauza a semnat foarte rapid decretul...
Sa-i uram succes Dnei Ministru....

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ