Ce măsuri de relaxare pregătesc autorităţile de Revelion: Magazinele ar putea să se închidă la 23.00

| 07 dec, 19:11

CNSU urmează să aibă, marţi, o şedinţă în care va discuta despre măsurile care vor fi impuse pentru perioada Sărbătorilor de Iarnă. Iniţial, şedinţa fusese anunţată pentru miercuri. Potrivit unor surse oficiale, de Revelion, petrecerile ar putea fi permise, iar magazinele vor rămâne deschise până la ora 23.00, faţă de 21.00 cum este în prezent.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, marţi, la Parlament, despre măsurile de relaxare pregătite pentru perioada Sărbătorilor de Iarnă, că Guvernul va face în aşa fel încât să se evite aglomeraţiile din magazine şi să existe posibilitatea ca oamenii să circule. Premierul a confirmat că se ia în calcul şi renunţarea la masca de protecţie, în zonele care nu sunt aglomerate. O decizie va fi luată miercuri, în şedinţa de Guvern.

De asemenea, este posibil ca masca în aer liber să nu mai fie obligatorie, după scăderea incidenţei COVID, la nivel naţional, însă se vor stabili reguli clare unde aceasta va trebui folosită, respectiv în spaţii aglomerate sau în pieţe.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, declarase luni că măsurile care vor fi luate pentru perioada în care românii vor petrece în stradă, cum ar fi de Revelion, vor fi discutate în perioada următoare şi vor fi făcute publice în timp util.
Totuşi, Ministerul Sănătăţii nu recomandă organizarea de evenimente cu un număr mare de persoane.
"Acest subiect va fi dezbătut şi adoptat din punct de vedere legislativ, probabil în cursul acestei săptămâni, dar nu putem intra în astfel de detalii. Dacă oamenii vor să facă petreceri în stradă, ceea ce este firesc pentru această perioadă, rugămintea este să înţeleagă, pentru aceste petreceri în stradă, chiar dacă incidenţa este mică în România sau va fi mică în această perioadă, utilizarea corectă a măştii în spaţii aglomerate, inclusiv în timpul acestor petreceri este absolut obligatorie. Cred că fiecare trebuie să înţelegem că este responsabilitatea pe care o avem de a ne proteja nu numai personal, ci şi pe cei cu care venim în contact”, a arătat Rafila.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ