Congres PNL. Înţelege PNL că se aliază cu slugoii lui TRAIAN BĂSESCU?

| 26 iun, 2014

Congres PNL. Este posibil ca liberalii să fuzioneze cu partidul care a stat în spatele lui Traian Băsescu ani de zile şi prin intermediul căruia liderul de la Cotroceni a reuşit să îşi impună viziunea chiar şi în zonele în care, din punct de vedere constituţional, nu avea atribuţii.

Congres PNL. Sâmbătă şi duminică va avea loc congresul PNL care ar trebui, dacă nu va interveni nimic până atunci, să oficializeze atât poziţia de lider a lui Klaus Iohannis, cât şi reorientarea ideologică a partidului înspre popularii europeni. Indiferent de ce se va întâmpla cu partidul după această reuniune, unele voci vorbind chiar despre o scindare în mai multe fracţiuni, ce se va întâmpla în weekend va fi definitoriu pentru evoluţia ulterioară a celui mai mare partid istoric din România.

De la alegerile europarlamentare desfăşurate pe 25 mai, Crin Antonescu a renunţat la şefia PNL, dar şi la candidatura la prezidenţiale, nu înainte de a-şi trece partidul în tabăra PPE şi de a demara, pe plan intern, discuţiile cu PDL în vederea unei alianţe sau chiar fuziuni. În primele zile de după europarlamentare, majoritatea analiştilor au fost lăsaţi cu gura căscată de viteza cu care s-au precipitat evenimentele, dar şi de comportamentul ciudat al lui Crin Antonescu şi al lui Klaus Iohannis. Astfel, Congresul PNL din weekend nu va fi decât o manieră prin care se va da în mod artificial legitimitate unor decizii deja luate într-o manieră netransparentă şi în acord cu inderesele private ale liderilor partidului.

Citeşte şi: Răsturnare de situație pentru desemnarea candidatului liberal. CRIN ANTONESCU, din nou în cărți?

Însă întrebarea pe care membrii de rând şi simpatinzanţii PNL ar trebui să şi-o pună este legată de cei alături de care speră să ajungă la putere, adică PDL, şi de modul în care acest partid se comportă de ceva vreme. Cel mai bun exemplu în acest sens este ce au făcut miercuri în Parlament reprezentaţii PDL în legătură cu declaraţia prin care se cere demisia lui Traian Băsescu, ei părăsind în grup sala de plen.

Departe de a reprezenta un eveniment izolat, gestul democrat-liberalilor de a ieşi din sală demonstrează că, indiferent de retorica practicată de Vasile Blaga şi de oamenii de la vârful partidului, PDL-ul rămâne în final un partid loial lui Traian Băsescu şi intereselor acestuia. În fond, conducerea democrat-liberală putea decide ca miercuri parlamentarii PDL să poată să facă ce vor, inclusiv să voteze pentru sau împotriva declaraţiei propuse de Călin Popescu-Tăriceanu şi Valeriu Zgonea. În schimb, decizia politică luată la nivel de partid a fost aceea ca aleşii democrat-liberali să lipsească cu totul, alături de colegii lor de la PMP, de la votul din plenul reunit. Nu este însă pentru prima dată când PDL-ul încearcă să îi facă jocul lui Traian Băsescu prin boicot, aceasta fiind strategia democrat-liberalilor şi în timpul referendumului pentru demiterea preşedintelui din 2012.

Citeşte şi: Ponta: Partidul rezultat din fuziunea PNL-PDL îl va avea LIDER din noiembrie pe Traian Băsescu

Congres PNL. Tocmai cu aceşti oameni îşi propune acum PNL-ul, care după semnarea pactului dintre preşedintele Băsescu şi primul ministru Victor Ponta îl acuzau pe premier de colaborare cu adversarul lor comun de la Cotroceni, să se apropie în viitor. Este posibil chiar ca liberalii să fuzioneze cu partidul care a stat în spatele lui Traian Băsescu ani de zile şi prin intermediul căruia liderul de la Cotroceni a reuşit să îşi impună viziunea chiar şi în zonele în care, din punct de vedere constituţional, nu avea atribuţii. Acum, PDL-ul a devenit aproape peste noapte singurul partener viabil pentru PNL, liberalii comportându-se aproape inconştient în raport cu un partid care continuă să îi fie mai mult sau mai puţin pe faţă loial lui Traian Băsescu, care astfel are mari şanse ca după luna decembrie să ajungă liderul incontestabil al unei drepte unite.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ