Controversele dintre Victor Ponta şi FMI iau amploare. Liderii politici îşi aruncă vorbe dure: Ruşine

| 08 dec, 2014

Premierul Victor Ponta a avut o scurtă întrevedere luni dimineaţă la Palatul Victoria cu delegaţia FMI şi CE pe tema proiectului de buget pe anul viitor, conform unor surse guvernamentale.

La discuţii au participat ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, şi ministrul delegat pentru Buget, Darius Vâlcov.

Victor Ponta a reafirmat sâmbătă că Guvernul nu va accepta un deficit bugetar mai mic de 1,4 % în negocierile cu finanţatorii externi.

Vineri nu s-a ajuns la niciun acord privind nivelul deficitului, în condiţiile în care, potrivit oficialilor din Ministerul Finanţelor, autorităţile române au propus un deficit bugetar de 1,4% din PIB iar reprezentanţii Fondului cer 0,9 la sută pentru execuţia pe 2015.

Pe fondul controverselor apărute în negocierile dintre Guvernul Ponta şi Fondul Monetar Internaţional (FMI), deputatul Mădălin Voicu, vice-preşedinte al PSD, declară: 'Eu înţeleg că finanţele mondiale sunt conduse de anumiţi perciunaţi, dar vreau să ştiu care e avantajul meu ca ţară.'

Declaraţia nu a fost trecută cu vederea. Dimpotrivă. Radu Alexandru (PDL) a venit cu acuzaţii grve la adresa liderului PSD.  "Este o declaraţie scandaloasă şi inadmisibilă, pe care o auzim în gura membrilor partidelor extremiste, a căror 'cultură politică' are la bază şi se reduce la 'Mein Kampf', dar care nu poate fi acceptată sub nicio formă venită din partea unuia dintre liderii unui partid care se revendică ca fidel valorilor europene, ale democraţiei autentice", potrivit unui comunicat remis Agerpres.

FMI a renunţat la ţinta de deficit bugetar de 0,9% (SURSE)

"Ideea că o asemenea abordare poate fi în beneficiul României este profund eronată şi, contrar a ceea ce îşi imaginează vice-preşedintele PSD, aduce grave prejudicii imaginii ţării.Ruşine, dle. Mădălin Voicu! Vă cer să vă retrageţi imediat revoltătoarea declaraţie şi să vă prezentaţi public scuze tuturor românilor de bună credinţă, pe care i-aţi lezat prin josnicia spuselor dvs. Ruşine!", se mai precizează în comunicatul citat.

Guvernul Ponta are zilele numărate? Zi decisivă pentru PSD

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

0 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ