Crin Antonescu, despre campania lui Iohannis: Cred că aceste lucruri nu se fac ca la colhoz

| 29 sep, 2014

Fostul preşedinte al PNL Crin Antonescu a declarat luni că nu simte nevoia prezenţei sale în campania electorală a candidatului ACL la prezidenţiale, aşa cum este aceasta construită.

”Nici nu am senzaţia că dl Iohannis are nevoie foarte tare de prezenţa mea, nici nu simt eu nevoia prezenţei în această campanie aşa cum este ea construită. Ceea ce nu înseamnă că privesc cu ostilitate. Cred însă că aceste lucruri nu se fac ca la colhoz”, a spus Antonescu, la TVR 1.

Senatorul liberal a arătat că are o relaţie normală, dar nu una apropiată sau de conflict cu Klaus Iohannis.

El a mai spus că nu s-a rupt de PNL şi că nu există două aripi în partid, respectiv aripa Antonescu şi cea Iohannis.

Citește și: KLAUS IOHANNIS PROGRAM PREZIDENŢIAL. Cum arată "România lucrului bine făcut"


'Nu există în PNL un grup care să obstrucţioneze candidatura lui Iohannis', a spus Antonescu.

El a precizat că a renunţat la conducerea PNL după rezultatele de la europarlamentare, nu după ruperea USL.

De asemenea, Antonescu a subliniat că în mod categoric nu se gândeşte să candideze din nou la şefia PNL, motivând că partidul are timp să promoveze lideri noi.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ