De ce Nicolăescu nu e credibil când dă veşti despre sănătate

| 24 mar, 2014

Eugen Nicolăescu a anunţat că PNL va depune o moţiune simplă la adresa guvernului privind situația din Sănătate, cu toate că portofoliul a aparținut liberalilor în ultimii doi ani.

Obiectul principal al moţiunii simple depuse de PNL este reprezentat de introducerea noii liste de medicamente compensate. Numai că demersul lui Eugen Nicolăescu este unul cât se poate de ipocrit, el fiind cel care, în calitate de ministru al Sănătăţii, avea responsabilitatea elaborării acestei liste. În schimb, fostul ministru s-a dovedit incapabil să se achite de sarcina care îi revenea. Mai mult, ultima variantă a listei, alcătuită la repezeală de Eugen Nicolescu, ar fi avut efecte negative asupra pacienţilor, noul ministru al Sănătăţii, Nicolae Bănicoiu, fiind nevoit să o retragă încă din prima zi de mandat.

O altă zonă în care Eugen Nicolăescu și-a demonstrat incompetența ca minsitru este taxa clawback. În acest sens este de reţinut declaraţia preşedintelui Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), Dragoş Damian, care spunea că propunerile Ministerului Sănătăţii privind această taxă şi modul de calcul al preţului medicamentelor, ar fi avut efecte catastrofale asupra pacienţilor şi economiei.

Nu trebuie uitat nici rolul pe care l-a avut Eugen Nicolăescu în distrugerea Institutului Cantacuzino. În luna noiembrie a anului trecut, fostul ministru dădea asigurări că 400.000 de doze de vaccin antigripal vor fi gata la finalul anului. Vaccinul antigripal a avut probleme cu primirea aprobării de la Agenţia Naţională a Medicamentelelor din pricina contaminării procesului de fabricaţie. În acel moment, Ministerul Sănătăţii a alcătuit o comisie de anchetă care a sistat producţia noului ser antigripal, fără a ajunge, însă, la nici un rezultat concludent cu privire la posibilele efecte adverse ale vaccinului. Ulterior, la începutul anului, fostul ministru liberal a anunţat convocarea unei echipe de la Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii care să realizeze o anchetă cu privire la gestionarea vaccinului. În urma anchetei, raportul OMS a stabilit că principala cauză a lansării pe piaţă a unui vaccin neconform nu se datorează tehnologiei ci vitezei cu care s-a lucrat, vina purtând-o astfel Ministerul Sănătăţii care nu a gestionat corespunzător activitatea Institutului Cantacuzino.

În cazul Institutului Cantacuzino, Eugen Nicolăescu şi-a ascuns incompetenţa prin pasarea către alţii a responsabilităţii propriilor greşeli. Fostul ministru liberal l-a demis pe Marius Savu, directorul Agenţiei Naţionale a Medicamentului, cel care a atenţionat de la bun început că vaccinul antigripal este neconform. Mai mult, ulterior, pentru a scăpa de responsabilitatea punerii în pericol a sănătăţii populaţiei, Eugen Nicolăescu a încercat „să se transfere” la conducerea Ministerului Finanţelor. Ca urmare, trecerea în opoziţie a PNL a făcut un serviciu guvernării, scutind-o de un ministru incompetent.

După ce a distrus sistemul de sănătate prin Eugen Nicolăescu, demersul PNL de a lansa o moţiune simplă este unul ridicol, în contextul în care liberalii poartă răspunderea pentru situația în care se găsește sistemul sanitar la ora actuală. Altfel spus, demersul anunțat de fostul ministru ar trebui să stabilească o premieră în democrația românească, putând fi echivalat cu auto-sancționare publică a propriei incompetențe.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ