Demisia – o temă despre care Băsescu nu poate vorbi

| 14 dec, 2013

Ieșirile aproape zilnice din ultima perioada ale președintelui au creat un sentiment de saturație greu de anticipat chiar și atunci când vine vorba de Traian Băsescu. Limita de toleranță scade vertiginos pe măsură ce fiecare zi a săptămânii este umplută mediatic de către președinte.

Săptămâna aceasta, săptămână care, atenție, nu s-a încheiat încă ! - a marcat un nou record de apariții ale celui care s-a autointitulat “șeful statului”. Vorbim de două conferințe de presă organizate în doua zile consecutive, două apariții televizate în cadrul unor emisiuni TV, o intervenție la postul public de radio, precum și o participare matinală în studioul unei redacții de ziar. O astfel de supraexpunere mediatică, dezvoltă în orice organsim un mecanism de respingere a personajului, indiferent de mesajele pe care acesta le transmite. Cu toate acestea, ultimele ieșiri ale președintelui trezesc revolta și stupefactie, fiind astfel imposibil a nu reacționa.

În ultimele sale intervenții, președintele a început să împartă cu generozitate cereri de demisie. De altfel, “cererea demisiei” pare a fi ultima preferință discursivă a lui Traian Băsescu. Dacă zilele trecute, singurul vizat părea a fi președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, astăzi Băsescu i-a mai adăugat atât pe Victor Ponta cât și pe Crin Antonescu pe lista sa. Motivul invocat ? Modificările aduse Codului Penal și odată cu ele, implicațiile “catastrofale” și “dramatice” pentru România în plan extern. "Domnii Antonescu, Ponta, Zgonea să demisioneze. Cei care au patronat politic acest atac la statul de drept trebuie să facă urgent un pas înapoi”, a afirmat Traian Băsescu. Acesta îi acuză pe cei trei că fac parte a unui “mecanism ticălos care ne-a pus într-o situație dramatică”, din punct de vedere al credibilității ca stat.

Dincolo de dezinformările pe care președintele le face cu bună știință în discursul sau, frapează un lucru. Faptul că acesta vorbește despre demisie; mai precis spus, este absolut halucinant faptul că Traian Băsescu vorbește astăzi despre recăpătarea credibilității prin demisie. Demisia este poate singura temă despre care Băsescu nu poate vorbi. Nu poate vorbi despre așa ceva omul care anunța în 2007 că va demisiona în cinci minute de la suspendarea sa. Dar mai ales, nu poate rosti în aceași frază cuvintele “demisie” și “credibilitate” omul care a ales să rămână în funcție, în condițiile în care peste 7,4 milioane de oameni i-au cerut să plece. Traian Băsescu nu poate emite acum judecăți morale când în urmă cu an, a confiscat voturile a milioane de români, alegând să țină cu dinții de scaun. Cu atât mai mult cu cât la începutul campaniei de demitere, Traian Băsescu afirma sus și tare că nu dorește să se întoarcă ca președinte “la masa verde”, obiectivul lui fiind să obțină “cu un vot mai mult pentru rămânerea în funcție decât împotrivă”.

Toata lumea își aduce aminte de ziua când președintele declara că nu își dorește să se întoarcă la Cotroceni cu “5 procente pentru și 95 împotrivă”. Și totuși s-a întors. Exact în momentul în care putea să încerce să-și recapete credibilitatea prin demisie, Traian Băsescu a demonstrat ca nu întelege și nu a înțeles niciodată ce înseamnă o demisie “de onoare”. Pentru că dacă ar fi înțeles, ar fi trebuit să spună mai mult decât “Antena 3 e aici?”...

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
14 dec, 2013
REVOLUTIE
UNICA SOLUTIE, INCA O REVOLUTIE
E CLAR CA TOATA CLASA POLITICA E COMPROMISA , NU MAI REPREZINTA ROMANIA
14 dec, 2013
ogarulcenusiu
demisia?
si frumoasa si desteapta...unde ati mai vazut? slava Domnului ca nu a demisionat ,altfel eram demult parte din csi .de altfel nu-i inca tarziu dupa cat de insistenti sunt tovarasii din parlament.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ