Directorul SPP, audiat în comisia de apărare a Senatului

| 31 mar, 12:26

Directorul SPP, Lucian Pahonţu este audiat, marţi, la comisia de apărare din Senat, potrivit unor surse parlamentare, tema audierii vizând o informare cu privire la activitatea Serviciului.

Potrivit surselor citate, audierea şefului SPP are loc la solicitarea vicepreşedintelui comisiei de apărare, Timotei Stuparu (PSD), care este, în acest moment, preşedinte interimar, după demisia din funcţie a senatorului PNL Corneliu Dobritoiu.

Tema audierii o reprezintă o informare din partea directorului SPP, cu privire la activitatea Serviciului.

Potrivit legii nr. 191/1998, privind organizarea şi funcţionarea SPP-ului, activitatea Serviciului de Protecţie şi Pază este organizată şi coordonată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi este controlată de Parlament, prin comisiile pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

Anual sau la cererea Parlamentului, directorul Serviciului de Protecţie şi Pază prezintă rapoarte cu privire la îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii, Serviciului de Protecţie şi Pază. Serviciul de Protecţie şi Pază este condus de un director, cu rang de secretar de stat, numit de Preşedintele României, la propunerea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

0 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ