Dragnea: Un pachet de legi de modificare a legislaţiei administraţiei locale, aproape finalizat

| 05 iun, 2014

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat joi, la Suceava, că Guvernul va elabora un cod administrativ care să aibă un efect pozitiv asupra activităţii în administraţia publică locală, un pachet de legi în acest sens fiind aproape finalizat, informează Agerpres.

"Este aproape finalizat pachetul legislativ de modificare a legislaţiei privind administraţia locală. Ne referim la legea administraţiei publice locale, legea administraţiei locale, la statutul funcţionarului public, legea prefectului, statutul aleşilor locali", a afirmat Liviu Dragnea, ministru al dezvoltării regionale şi administraţiei publice.

El a spus că toate aceste legi vor fi incluse într-un cod administrativ, pentru a atinge câteva obiective cu care s-au confruntat toţi cei care au lucrat în administraţia locală de-a lungul timpului.

"În primul rând vrem să clarificăm statutul primarului, şi s-a făcut un pas important, pentru a se stabili exact care este responsabilitatea primarului şi care este responsabilitatea funcţionarilor. Era inadmisibil să continuăm cu situaţia în care, după sute de semnături care se puneau pe documente înainte de către funcţionari, să semneze primarul, iar dacă, ulterior, cineva descoperea o neregulă să fie tras la răspundere primarul, în solidar, în condiţiile în care primarul nu e obligat să fie şi inginer, şi jurist, şi arhitect, şi specialist în urbanism", a explicat Liviu Dragnea.

Potrivit acestuia, problema ce viza salarizarea primarilor a fost rezolvată, deocamdată, iar în prezent se lucrează la o analiză privind salarizarea personalului din administraţie.

"Nu putem aştepta performanţă din sistemul administraţiei publice, în general, şi locale, în special, cu salarii foarte mici", a spus Liviu Dragnea.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ