Dreptate până la capăt în cazul torționarilor

| 13 dec, 2013

Decizia CCR nu face decât să consfințească o stare de fapt și anume că responsabilii pentru atrocitățile petrecute în perioada comunistă, pentru crimele comise în ‘89 și în perioada mineriadelor trebuie să plătească pentru faptele lor, chiar și acum, după 24 de ani de la Revoluție.

Curtea Constituțională (CCR) a decis, după trei amânări, respingerea excepţiei de neconstituţionalitate privind articolul 125 din Codul Penal şi Legea 27/201. Practic, prin această decizie, CCR legitimează anularea prescripției răspunderii penale în cazul infracțiunilor de omor. În acest fel se face dreptate până la capăt în cazul torționarilor comuniști, care vor răspunde în fața legii pentru faptele săvârșite.

Chiar dacă mulți au fost cei care au bătut apa-n piuă cu discuții privind o perioadă neagră în istoria României, mulți politicieni au avut discursuri vehemente la adresa celor responsabili de atrocitățile de nedescris din perioada comunistă, niciunul nu a făcut nimic dincolo de a arăta cu degetul spre o problemă stringentă a societății românești postdecembriste. În aceste condiții, decizia CCR nu face decât să consfințească o stare de fapt și anume că responsabilii pentru atrocitățile petrecute în perioada comunistă, pentru crimele comise în ‘89 și în perioada mineriadelor trebuie să plătească pentru faptele lor, chiar și acum, după 24 de ani de la Revoluție.

Acum, încep să miște rotițele în cadrul unui sistem care a rămas indiferet la această problemă mult prea mult timp; este tardiv, dar de apreciat că măcar în ultimul ceas se face dreptate. În contextul în care, de 9 ani de la instaurarea regimului Băsescu, regim asumat ca fiind anti-comunist chiar de președinte, nu s-a mișcat un deget pentru rezolvarea dosarelor privind crimele comise la Revoluţie, mineriadelor şi cele ale torţionarilor, decizia USL și cu precădere a lui Victor Ponta de face dreptate până la capăt în cazul torționarilor nu poate fi privită decât pozitiv.

USL a reușit să rupă cercul vicios ce se formase în jurul unei probleme stringente a societății românești, fiind prima formațiune care a propus măsuri concrete pentru rezolvarea dosarelor torționarilor comuniști. Dincolo de condamnările publice, la nivel discursiv, venite din partea clasei politice, premierul Victor Ponta a aprobat proiectul de lege cu privire la despăgubirea de către torționari a victimelor comunismului, aceștia fiind obligați să plătească între 25% și 75% din pensie în cazul în care vor fi condamnați definitiv pentru atrocitățile comise.

De asemenea, faptul că în afară de Vișinescu și Ficior, doi torționari care au agitat spiritele în vară, pe lista Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) mai figurează încă 33 de nume de torționari puși sub urmărire, denotă faptul că această operațiune este una de amploare.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ