Elena Udrea depune eforturi uriaşe în arestul la domiciliu. Cu ce se luptă fostul ministru

| 20 mai, 09:49

Elena Udrea a avut de suferit în cele 72 de zile cât a stat arestată preventiv. Dincolo de situaţia dificilă în care s-a aflat şi condiţiile dure din puşcărie, celebra blondă nu a avut posibilitatea să îşi respecte cum ar fi vrut cură de slăbire pe care o ţinea pentru a arată impecabil.

Surse din preajma Elenei Udrea susţin că, încă din primele zile de libertate, aceasta a recurs la regimul alimentar care a ajutat-o să slăbească după divorţ.

"Toată lumea ştie că, după separarea de fostul soţ, Udrea a dat jos 14 kilograme în doar trei luni. Dieta minune care i-a făcut silueta de viespe a constat într-un regim disociat, în funcţie de grupa ei de sânge, în care o zi a mâncat legume, în altă fructe, apoi carne, şi într-un final peste! Acum, când a revenit acasă, pentru că în arest nu a putut să respecte regulile alimentare autoimpuse în ultimul an, decât în limita posibilităţilor, Elena a început din nou programul de menţinere a unui corp frumos. Consumă carne de porc sau de vită, uneori şi de pui, dar nu le amestecă, iar în ziua de legume, nu mănâncă vinete, întrucât nu îi este recomandată combinaţia", a povestit o apropiată a Elenei Udrea, pentru wowbiz.ro. Aceasta a mai specificat şi faptul că Elena Udrea face şi mult sport pentru întreţinere şi tonifiere.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
20 mai, 13:15
eljiji
Nutzi
Nutzi e asteptata inapoi la Targsor...uite cum:

:))

http://www.eljijinews.com/fun/cum-o-asteapta-gardienii-pe-udrea

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ