Elevii între 6 şi 18 ani vor lua lecţii în domeniul juridic de la procurori şi judecători

| 31 oct, 2013

Elevii cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani vor lua lecţii despre despre legislaţie, principii juridice şi drepturi civice de la procurori şi judecători, în urma semnării a unui protocol între reprezentanţii Ministerului Educaţiei şi cei ai Justiţiei.

Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, preşedintele CSM, Oana Andreea Schmidt-Hăineală, şi procurorul general Tiberiu Niţu au semnat un protocol prin care elevii cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani vor avea parte de educaţie juridică de la procurori şi judecători.

Potrivit protocolului, instituţiile semnatare vor realiza un program de educare a elevilor din învăţământul preuniversitar în spiritul respectului faţă de lege, al echităţii sociale şi atitudinii civice.

Semnatarii protocolului îşi propun ca educaţia juridică să înceapă încă de la vârsta de integrare a copilului în învăţământul obligatoriu prin facilitatea accesului la cunoştinţe elementare de drept. Astfel, elevii vor avea ocazia să afle de la procurori şi judecători informaţii legate de legislaţie, principii şi norme civice şi vor avea posibilitatea să viziteze instanţele şi parchetele, să participe la concursuri cu teme juridice şi la mese rotunde.

Procurorii, judecătorii şi personalul de specialitate care vor participa la aceste activităţi vor fi selectaţi de reprezentanţii Ministerului Public şi de cei ai Consiliului Superior al Magistraturii.

Comitetul de monitorizare alcătuit din reprezentanţi ai părţilor semnatare va autoriza temele care vor fi abordate la sesiunile de informare şi conţinutul materialelor. Activitatea derulată de practicienii dreptului în temeiul protocolului nu constituie activitate didactică şi se va realiza în mod voluntar şi neremunerat.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ