Flavia Pennetta se retrage după ce acâştigat US Open

| 13 sep, 09:55

Jucătoarea italiană de tenis Flavia Pennetta, cap de serie numărul 26, a câştigat turneul US Open, ultimul de Mare Şlem al anului, sâmbătă, după ce a învins-o în finală pe compatrioata sa Roberta Vinci, cu 7-6 (4), 6-2, la arenele Flushing Meadows din New York.

Pennetta şi-a anunţat retragerea din activitate imediat după încheierea finalei. Italianca a mărturisit că luase decizia înainte turneului american.

Pennetta (33 ani), victorioasă în semifinale în faţa româncei Simona Halep, s-a impus într-o oră şi 33 de minute, ambele italience reuşind cele mai bune performanţe din carierele lor. Pentru Pennetta a fost a 49-a participare la un turneu de Mare Şlem.

Flavia (26 WTA), a doua italiancă învingătoare într-un turneu de Mare Şlem la simplu, după Francesca Schiavone (Roland Garros, 2010), o conduce acum pe Vinci (32 ani, 43 WTA) cu scorul de 6-4 la meciurile directe. Şi precedenta victorie a Flaviei a fost tot la US Open, în 2013, cu 6-4, 6-1, în sferturi.

Precedentele trei titluri la US Open fuseseră adjudecate de liderul mondial, americanca Serena Williams, învinsă în semifinale de Vinci şi care îşi adjudecase şi cele trei titluri de Mare Şlem din acest an, Australian Open, Roland Garros şi Wimbledon.

În finală, Pennetta a demonstrat că este jucătoarea mai valoroasă, având procentaje mai bune la ambele servicii, mai multe lovituri direct câştigătoare (28-21) şi mai puţine erori neforţate (22-30).

Pennetta este a patra cea mai în vârstă jucătoare din era open care câştigă un titlu de Mare Şlem.

Finala masculină de dublu a fost câştigată de francezii Pierre-Hugues Herbert/Nicolas Mahut (N.12), finaliştii de la Australian Open, care au dispus de cuplul Jamie Murray (Marea Britanie)/John Peers (Australia/N.8), finalişti la Wimbledon, cu 6-4, 6-4.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ