Fonduri europene: Rata absorbţiei a depăşit 36%

| 04 iul, 2014

Fonduri europene. Rata absorbţiei a ajuns la 36,03%, la 30 iunie, fiind în creştere cu 0,67 puncte procentuale faţă de nivelul din 6 iunie, se arată într-un document postat pe site-ul Ministerului Fondurilor Europen

Fonduri europene. Valoarea declaraţiilor de cheltuieli transmise la Comisia Europeană se ridica la 6,922 miliarde euro la finalul lunii iunie.

'S-a primit de la Comisia Europeană suma totală de 8,90 miliarde euro, care reprezintă 46,33% din alocarea UE 2007-2013. Din aceste fonduri, plăţile intermediare rambursate însumează 6,793 miliarde euro, ceea ce reprezintă 35,36% din alocarea UE 2007-2013', se arată în document.


Potrivit MFE, pentru cele şapte programe operaţionale au fost depuse 43.155 proiecte, în valoare totală de aproximativ 73,6 miliarde euro, din care cca. 48,5 miliarde euro reprezintă contribuţie UE.

Din totalul proiectelor depuse au fost aprobate 16.977 proiecte, în valoare totală de aproximativ 36,4 miliarde euro. Din această valoare, circa 22 miliarde euro reprezintă contribuţie UE, ceea ce înseamnă aproximativ 114% din alocarea UE 2007-2013.

'Au fost semnate 13.793 contracte de finanţare cu beneficiarii, în valoare eligibilă de cca. 25 miliarde euro, din care fondurile UE reprezintă cca. 19,6 miliarde euro. Contribuţia UE aferentă contractelor semnate, în raport cu alocarea UE 2007-2013 este de aproximativ 102%. (...) Plăţile totale către beneficiari (pre-finanţări şi rambursări), cu excepţia rambursării de TVA, s-au ridicat la suma de aproximativ 9,13 miliarde euro. Din această valoare, contribuţia UE a însumat cca. 8,15 miliarde euro, respectiv 42,35% din alocarea 2007-2013', informează MFE.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ