Harta Universului. Noi date despre proprietăţile energiei întunecate

| 09 ian, 2014

O nouă hartă extrem de exactă a Universului oferă noi informaţii despre proprietăţile energiei întunecate, misterioasa forţă despre care se crede că impune extinderea accelerată a Universului, conform SPACE.com.

O echipă de cercetători din cadrul proiectului de cercetare BOSS (Baryon Oscillation Spectroscopic Survey) a determinat distanţele până la galxii aflate la peste 6 miliarde de ani lumină distanţă, cu o marjă de eroare de 1%, o măsurătoare de o acurateţe fără precedent.

"Nu există prea multe lucruri în viaţa noastră de zi cu zi de care puteam fi siguri cu o marjă de eroare de doar 1%", a precizat într-un comunicat de presă David Schlegel, fizician la Laboratorul Naţional Lawrence Berkeley şi coordonator al proiectului BOSS. "Acum cunosc dimensiunile Universului mai bine decât le ştiu pe cele ale casei în care locuiesc", a mai adăugat el, scrie Agerpres.

Echipa care lucrează în cadrul proiectului BOSS a reuşit să cartografieze locaţiile a peste 1,2 milioane de galaxii şi a descoperit că această măsurătoare confirmă ideea existenţei unei "constante cosmologice" - o idee ce a fost lansată de Albert Einstein - şi anume că energia întunecată a rămas constantă de-a lungul istoriei Universului.

"Încă nu înţelegem ce este energia întunecată, dar putem să-i măsurăm proprietăţile", a declarat Daniel Eisenstein, astronom la Universitatea Harvard şi participant la proiectul BOSS. "Apoi, comparăm valorile obţinute cu cele pe care ne-am fi aşteptat să le obţinem, în funcţie de nivelul nostru actual de înţelegere a Universului. Cu cât măsurătorile sunt mai exacte, cu atât putem afla mai multe".

Noile măsurători, prezentate de David Schlegel miercuri, cu ocazia celei de-a 223-a conferinţe a Societăţii americane de Astronomie, ne oferă de asemenea şi una dintre cele mai bune determinării ale curburii spaţiului. Pe scurt, Universul pare să fie foarte "plat" - ceea ce înseamnă că geometria sa poate fi foarte bine descrisă de geometria euclidiană - în care două linii paralele nu se intersectează niciodată, iar suma unghiurilor oricărui triunghi este egală cu 180 de grade.

"Unul dintre motivele pentru care înţelegerea formei Universului este foarte importantă este că un Univers plat are implicaţii cu privire la presupusul caracter infinit al Universului. Acest lucru înseamnă - că deşi nu vom putea niciodată să stabilim cu certitudine că nu va ajunge la un sfârşit - că este probabil ca Universul să se extindă la infinit în spaţiu şi timp. Rezultatele noastre susţin ipoteza unui Univers infinit", a mai precizat Schlegel.

Pentru a obţine aceste date, echipa BOSS foloseşte un spectrograf (un instrument pentru înregistrarea prin fotografiere a spectrului luminii) instalat pe un telescop din cadrul Observatorului astronomic Apache Point din New Mexico.

"Într-o noapte senină, când toate condiţiile sunt optime, putem adăuga peste 8.000 de galaxii şi de quasari pe harta noastră", a susţinut şi Kaike Pan, coordonatorul echipei de astronomi care lucrează direct cu spectrograful.

De asemenea, prin compararea măsurătorilor privind deplasarea galaxiilor din vecinătatea Căii Lactee cu noile date obţinute cu ajutorul spectrografului, cercetătorii vor putea evalua expansiunea în timp a Universului.

Energia întunecată este o formă de masă-energie a cărei existenţă a fost demonstrată doar teoretic şi care este răspândită în întreg Universul. Această formă de energie exercită o presiune negativă, generând o forţă care se comportă ca o gravitaţie de sens opus (repulsivă). Astfel, energia întunecată ar putea explica accelerarea expansiunii Universului. Conform unor calcule realizate în 2008, Universul ar fi constituit în proporţie de 73% din energie întunecată, 23% din materie întunecată, în timp de materia ordinară cu care suntem obişnuiţi şi din care suntem formaţi, reprezintă restul procentual.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

13660 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
23 ian, 09:17
ArchieRib
1xBet Official Promo Code Indonesia: 1XBONO200 – €130 Bonus
Using the bonus correctly is critical. After receiving a free bet, players must apply it within the time period defined in the promo’s terms. The wager format, qualifying odds, and validity period must all be respected. If these rules are not followed, any potential profit from the bonus will be lost, and the opportunity to convert bonus funds into real money will be forfeited. That’s why it’s always advised to study the bonus terms in detail before using the free bet.
The bookmaker offers a broad sellection of events, categorized based on sports popularity and seasonal trends. Each event features multiple outcome options:
Bonus bets come with conditions, such as minimum odds or wagering requirements. To withdraw winnings from a bonus, these requirements must be fulfilled.
Is the Promo Code Free? Yes. Promo codes are free and can be found on official partners and promotions. Promo points can also be used to acquire codes in the "promo code store."
23 ian, 09:03
ArchieRib
How to Get 1xBet Promo Code Turkey: 1XBONO200 – €130 Bonus
Here is the d 2026 1xBet Promo Code list, featuring the most relevant bonus options for new users across multiple product categories. By using the verified promo code 1XBONO200, players unlock the highest available welcome offers. Whether you are into sports betting, online casino, live dealer games, or virtual sports, this code guarantees full access to the promotional benefits offered by 1xBet.
Types of Bets on 1xBet
Choose the type of bet.
How Is the Bet Paid? After sellecting the odds, confirm the bet in the coupon using either bonus funds or personal funds.
23 ian, 09:02
ArchieRib
1xbet sign up promo code kenya
he active 1xBet promo code for registration is 1XBONO200, which unlocks a 100% welcome bonus up to $130. Such codes are valid only at the moment of signing up. According to the rules of the promotion, every new user creating an account can enter a bonus code and instantly receive additional rewards.
Multiple Bets
sellect the desired event.
Do I Need to Wager the Bonus? Yes. Both the standard and promo bonuses have wagering requirements.
23 ian, 09:01
ArchieRib
1xbet free spins promo code sri lanka
During registration with 1xBet, the 1xBet Promo Code offers a boost to the standard welcome package. The official promotion terms provide a 100% bonus up to $100, credited immediately after the first deposit is made. These bonus funds go into the user’s bonus account and are used for betting purposes. Even though deposits of any amount qualify, the total bonus will not exceed $100 unless the promo code is used.
Use established betting strategies.
Bonus bets come with conditions, such as minimum odds or wagering requirements. To withdraw winnings from a bonus, these requirements must be fulfilled.
Is the Promo Code Free? Yes. Promo codes are free and can be found on official partners and promotions. Promo points can also be used to acquire codes in the "promo code store."
23 ian, 08:42
ArchieRib
free bet promo code 1xbet sri lanka
Only registered players are allowed to place bets at 1xBet. Operating globally, the bookmaker enables users to creatte accounts in major international currencies like USD and EUR, as well as regional currencies, depending on the player's country.
How 1xBet Bookmaker Operates
Low Odds Strategy: Bet on outcomes with odds between 1.1 and 1.3.
New users can enter the 1xBet Promo Code 1XBONO200 to get a 100% bonus up to $130 on their first deposit. This offer is valid for users 18+ who register for the first time. The bonus must be wagered five times on accumulator bets with odds of 1.40+ within 30 days.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ