Harta Universului. Noi date despre proprietăţile energiei întunecate

| 09 ian, 2014

O nouă hartă extrem de exactă a Universului oferă noi informaţii despre proprietăţile energiei întunecate, misterioasa forţă despre care se crede că impune extinderea accelerată a Universului, conform SPACE.com.

O echipă de cercetători din cadrul proiectului de cercetare BOSS (Baryon Oscillation Spectroscopic Survey) a determinat distanţele până la galxii aflate la peste 6 miliarde de ani lumină distanţă, cu o marjă de eroare de 1%, o măsurătoare de o acurateţe fără precedent.

"Nu există prea multe lucruri în viaţa noastră de zi cu zi de care puteam fi siguri cu o marjă de eroare de doar 1%", a precizat într-un comunicat de presă David Schlegel, fizician la Laboratorul Naţional Lawrence Berkeley şi coordonator al proiectului BOSS. "Acum cunosc dimensiunile Universului mai bine decât le ştiu pe cele ale casei în care locuiesc", a mai adăugat el, scrie Agerpres.

Echipa care lucrează în cadrul proiectului BOSS a reuşit să cartografieze locaţiile a peste 1,2 milioane de galaxii şi a descoperit că această măsurătoare confirmă ideea existenţei unei "constante cosmologice" - o idee ce a fost lansată de Albert Einstein - şi anume că energia întunecată a rămas constantă de-a lungul istoriei Universului.

"Încă nu înţelegem ce este energia întunecată, dar putem să-i măsurăm proprietăţile", a declarat Daniel Eisenstein, astronom la Universitatea Harvard şi participant la proiectul BOSS. "Apoi, comparăm valorile obţinute cu cele pe care ne-am fi aşteptat să le obţinem, în funcţie de nivelul nostru actual de înţelegere a Universului. Cu cât măsurătorile sunt mai exacte, cu atât putem afla mai multe".

Noile măsurători, prezentate de David Schlegel miercuri, cu ocazia celei de-a 223-a conferinţe a Societăţii americane de Astronomie, ne oferă de asemenea şi una dintre cele mai bune determinării ale curburii spaţiului. Pe scurt, Universul pare să fie foarte "plat" - ceea ce înseamnă că geometria sa poate fi foarte bine descrisă de geometria euclidiană - în care două linii paralele nu se intersectează niciodată, iar suma unghiurilor oricărui triunghi este egală cu 180 de grade.

"Unul dintre motivele pentru care înţelegerea formei Universului este foarte importantă este că un Univers plat are implicaţii cu privire la presupusul caracter infinit al Universului. Acest lucru înseamnă - că deşi nu vom putea niciodată să stabilim cu certitudine că nu va ajunge la un sfârşit - că este probabil ca Universul să se extindă la infinit în spaţiu şi timp. Rezultatele noastre susţin ipoteza unui Univers infinit", a mai precizat Schlegel.

Pentru a obţine aceste date, echipa BOSS foloseşte un spectrograf (un instrument pentru înregistrarea prin fotografiere a spectrului luminii) instalat pe un telescop din cadrul Observatorului astronomic Apache Point din New Mexico.

"Într-o noapte senină, când toate condiţiile sunt optime, putem adăuga peste 8.000 de galaxii şi de quasari pe harta noastră", a susţinut şi Kaike Pan, coordonatorul echipei de astronomi care lucrează direct cu spectrograful.

De asemenea, prin compararea măsurătorilor privind deplasarea galaxiilor din vecinătatea Căii Lactee cu noile date obţinute cu ajutorul spectrografului, cercetătorii vor putea evalua expansiunea în timp a Universului.

Energia întunecată este o formă de masă-energie a cărei existenţă a fost demonstrată doar teoretic şi care este răspândită în întreg Universul. Această formă de energie exercită o presiune negativă, generând o forţă care se comportă ca o gravitaţie de sens opus (repulsivă). Astfel, energia întunecată ar putea explica accelerarea expansiunii Universului. Conform unor calcule realizate în 2008, Universul ar fi constituit în proporţie de 73% din energie întunecată, 23% din materie întunecată, în timp de materia ordinară cu care suntem obişnuiţi şi din care suntem formaţi, reprezintă restul procentual.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

6672 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
09 sep, 18:53
ErvinBix
soulful site betamoplay.com
click reference https://betamoplay.com
09 sep, 13:48
Jamesreeri
better website vulkanvegastop.com
Continue https://vulkanvegastop.com
09 sep, 12:17
EdwardLap
m audio pro keys sono 61
windows 7 ultimate repair disk free downloadballistics pc game downloadapps para windows 8 download freeace combat 7 pc game free downloadfate the pc game for free downloadmicrosoft office 2016 requires the universal crt error free downloadmedia player for windows 10 32 bit free downloadbluestacks for pc windows 7 64 bit free downloaddigital clock for pc screen free downloadlogic pro x remove silence missing free download
https://bit.ly/37GqyzK
https://bit.ly/3iAKtpO
https://bit.ly/3s69Q68
https://bit.ly/3yNYNRq
https://bit.ly/2X6feL2

boot camp windows 10 64 bit download
microsoft 3d builder download windows 10
themes free download for xp windows free
dolby advanced audio v2 download windows 10 free
asphalt 6 adrenaline free download for pc

https://bit.ly/3m3vOWD
https://bit.ly/2VKbT46
https://bit.ly/3sbbB1T
https://bit.ly/3xPUMuR
https://bit.ly/3fSHPKe

call of duty 1 pc game free download
cara upgrade microsoft powerpoint 2007 ke 2013 free download
microsoft excel 2013 stops responding free download
airport madness 4 free download full version for pc
cd drive download for windows 10
windows 10 disk 100 percent active time free download
microsoft office professional 2007 offline installer free download
autodesk inventor 2018 essentials plus pdf free download
microsoft word 2007 to 2016 free download
download windows 10 direct

https://bit.ly/3xzm7kN
https://bit.ly/3yF6glL
https://bit.ly/3jBgP3a
https://bit.ly/3xCwrse
https://bit.ly/3fTK5kv

]windows 10 home n vs home reddit free download

lightwave wireless
ea sports cricket 2010 pc game free download
hp envy 4500 printer driver download for windows 10 free
intel sideband fabric device driver windows 10
download games for pc for windows 10

parallels desktop 12 keygen free downloadcall of duty ghosts free download for pcmicrosoft office standard 2013 language pack free down
09 sep, 11:45
TimothyQueep
highly praised resource raging-bull-slots.com
find this https://raging-bull-slots.com
09 sep, 10:30
EdwardLap
download dell touchpad driver windows 7 free
clash of clans windows 10 download freedownload free program pcdownload game fifa 2005 pcdownload parallels desktop 14 mac free downloadwindows 10 0x80240fff free downloadf1 2017 pc game downloadcanon mp250 driver free download windows 7 freebomberman ultra pc download freefs 14 game download pcpicsart download for pc windows 7 64 bit
https://bit.ly/3fX2UDE
https://bit.ly/3jQkp9B
https://bit.ly/3AvMI3P
https://bit.ly/2VQbnl9
https://bit.ly/37Ctvkw

download icsee for pc windows 10
creative webcam vf0330 driver download windows 10
download synaptics touchpad driver windows 10 64 bit dell
google play pc windows 7 download
windows 7 mouse cursor download free

https://bit.ly/3lQSclV
https://bit.ly/2VIKyiz
https://bit.ly/3g94mD5
https://bit.ly/3CEsrev
https://bit.ly/3CzL8A4

upgrade to windows 10 home from windows 7 pro free download
fs17 pc game free download
picsart photo studio download for pc windows 7
download totally free vpn for pc
kms activator for microsoft office 2016 professional plus 64 bit free download
download game engine for pc free
windows 8.1 pro 64 bit product key free download 2018 free download
adobe reader for windows xp free download free
exe download for windows 10
dirty bomb game download for pc

https://bit.ly/3jMFEJt
https://bit.ly/2VMsPa9
https://bit.ly/2VFyLSh
https://bit.ly/3CDvvaM
https://bit.ly/3sbXfi0

]download free running games for pc windows 7

dell wireless 375 bluetooth module
adb driver download windows 10
adobe photoshop cs6 extended setup free download get into pc
amd radeon hd 6520g driver windows 7 64 bit
grammarly for windows 10 free download

download fixit for windows 8 freemicrosoft word 2013 tablle of contents free downloaddesktop wallpapers free download for windows 8 freeassassin's creed download for free pccold war pc game free downloadwindows server 2016 datacenter tls 1.2 fr

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ