Harta Universului. Noi date despre proprietăţile energiei întunecate

| 09 ian, 2014

O nouă hartă extrem de exactă a Universului oferă noi informaţii despre proprietăţile energiei întunecate, misterioasa forţă despre care se crede că impune extinderea accelerată a Universului, conform SPACE.com.

O echipă de cercetători din cadrul proiectului de cercetare BOSS (Baryon Oscillation Spectroscopic Survey) a determinat distanţele până la galxii aflate la peste 6 miliarde de ani lumină distanţă, cu o marjă de eroare de 1%, o măsurătoare de o acurateţe fără precedent.

"Nu există prea multe lucruri în viaţa noastră de zi cu zi de care puteam fi siguri cu o marjă de eroare de doar 1%", a precizat într-un comunicat de presă David Schlegel, fizician la Laboratorul Naţional Lawrence Berkeley şi coordonator al proiectului BOSS. "Acum cunosc dimensiunile Universului mai bine decât le ştiu pe cele ale casei în care locuiesc", a mai adăugat el, scrie Agerpres.

Echipa care lucrează în cadrul proiectului BOSS a reuşit să cartografieze locaţiile a peste 1,2 milioane de galaxii şi a descoperit că această măsurătoare confirmă ideea existenţei unei "constante cosmologice" - o idee ce a fost lansată de Albert Einstein - şi anume că energia întunecată a rămas constantă de-a lungul istoriei Universului.

"Încă nu înţelegem ce este energia întunecată, dar putem să-i măsurăm proprietăţile", a declarat Daniel Eisenstein, astronom la Universitatea Harvard şi participant la proiectul BOSS. "Apoi, comparăm valorile obţinute cu cele pe care ne-am fi aşteptat să le obţinem, în funcţie de nivelul nostru actual de înţelegere a Universului. Cu cât măsurătorile sunt mai exacte, cu atât putem afla mai multe".

Noile măsurători, prezentate de David Schlegel miercuri, cu ocazia celei de-a 223-a conferinţe a Societăţii americane de Astronomie, ne oferă de asemenea şi una dintre cele mai bune determinării ale curburii spaţiului. Pe scurt, Universul pare să fie foarte "plat" - ceea ce înseamnă că geometria sa poate fi foarte bine descrisă de geometria euclidiană - în care două linii paralele nu se intersectează niciodată, iar suma unghiurilor oricărui triunghi este egală cu 180 de grade.

"Unul dintre motivele pentru care înţelegerea formei Universului este foarte importantă este că un Univers plat are implicaţii cu privire la presupusul caracter infinit al Universului. Acest lucru înseamnă - că deşi nu vom putea niciodată să stabilim cu certitudine că nu va ajunge la un sfârşit - că este probabil ca Universul să se extindă la infinit în spaţiu şi timp. Rezultatele noastre susţin ipoteza unui Univers infinit", a mai precizat Schlegel.

Pentru a obţine aceste date, echipa BOSS foloseşte un spectrograf (un instrument pentru înregistrarea prin fotografiere a spectrului luminii) instalat pe un telescop din cadrul Observatorului astronomic Apache Point din New Mexico.

"Într-o noapte senină, când toate condiţiile sunt optime, putem adăuga peste 8.000 de galaxii şi de quasari pe harta noastră", a susţinut şi Kaike Pan, coordonatorul echipei de astronomi care lucrează direct cu spectrograful.

De asemenea, prin compararea măsurătorilor privind deplasarea galaxiilor din vecinătatea Căii Lactee cu noile date obţinute cu ajutorul spectrografului, cercetătorii vor putea evalua expansiunea în timp a Universului.

Energia întunecată este o formă de masă-energie a cărei existenţă a fost demonstrată doar teoretic şi care este răspândită în întreg Universul. Această formă de energie exercită o presiune negativă, generând o forţă care se comportă ca o gravitaţie de sens opus (repulsivă). Astfel, energia întunecată ar putea explica accelerarea expansiunii Universului. Conform unor calcule realizate în 2008, Universul ar fi constituit în proporţie de 73% din energie întunecată, 23% din materie întunecată, în timp de materia ordinară cu care suntem obişnuiţi şi din care suntem formaţi, reprezintă restul procentual.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

12958 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
22 ian, 23:50
ArchieRib
1xBet Free Promo Code Today India: 1XBONO200 – €130 Bonus
1xBet Promo Code 2026 ⇒ Welcome Bonus up to €/$130
Use established betting strategies.
Bonus bets come with conditions, such as minimum odds or wagering requirements. To withdraw winnings from a bonus, these requirements must be fulfilled.
How to Earn Promo Points? Earned through registration, deposits, betting activity, and more.
22 ian, 21:49
ArchieRib
1xBet Singapore Promo Code 2026: 1XBONO200 – Bonus €130
During registration with 1xBet, the 1xBet Promo Code offers a boost to the standard welcome package. The official promotion terms provide a 100% bonus up to $100, credited immediately after the first deposit is made. These bonus funds go into the user’s bonus account and are used for betting purposes. Even though deposits of any amount qualify, the total bonus will not exceed $100 unless the promo code is used.
For example:
Choose the type of bet.
В© 2026 1xBet. All rights reserved. 18+
22 ian, 21:48
ArchieRib
1xbet ethiopia promo code free bet
The bonus you receive through the 1xBet Promo Code 2026 (1XBONO200) is available both for the sportsbook and casino sections. For sports betting, the bonus reaches up to $130, while casino users can claim up to $1950 and 150 free spins. This dual-purpose code makes it especially attractive for all types of players. To use it, simply enter 1XBONO200 when registering and make your first deposit — the funds will be credited automatically according to the promotion's terms.
sellect reputablle platforms like 1xBet that offer a wide range of events.
1xBet Promo Code for 2026
How Much Does the Promo Code Increase My Bonus? The promo code can increase your first deposit bonus up to 100%.
22 ian, 21:48
Timothyereft
MetaTrader4Server
Don't miss out on this unique opportunity.

We're selling MetaTrader4 Server for only €2,600!

2026 is a new year of financial opportunity. Get ready for change and success in the world of trading.

Promotion terms:

- MetaTrader4Server: only €2,600

- MetaTrader4License: only €60 per month!

This is an unprecedented promotion, the first we've offered in the history of brokerage equipment sales since 2011.

Don't miss your chance. Contact us today.

Contacts:

Email: [email protected]

Telegram: @mt4srv

https://teams.live.com/dl/launcher/launcher.html?url=%2F_%23%2Fl%2Finvite%2FFEAo849h-kwlEt7RwY%3Fv%3Dg1&type=invite&deeplinkId=b8f16234-1b18-4b96-97da-ae35575ce55a&directDl=true&msLaunch=true&enableMobilePage=true&suppressPrompt=true

Источник:

https://forum.amzgame.com/thread/detail?id=553743
22 ian, 21:47
ArchieRib
1xBet Bonus Code Jordan: 1XBONO200 – €130 Bonus
To activate the bonus, a user must first copy the code, access the 1xBet registration page, sellect the preferred registration method, and paste the code into the designated field. Next, it’s essential to choose which type of welcome bonus to receive — either for sports betting or the casino section. After registration is complete and the first deposit has been made, the system processes the bonus automatically, without requiring any manual activation from the user.
Choosing the right events to bet on involves focusing on popular sports and significant matches. To bet wisely, a player should understand the rules of the sport and have basic knowledge of team statistics. It’s also important to:
sellect the desired event.
Is the Promo Code Free? Yes. Promo codes are free and can be found on official partners and promotions. Promo points can also be used to acquire codes in the "promo code store."

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ