Harta Universului. Noi date despre proprietăţile energiei întunecate

| 09 ian, 2014

O nouă hartă extrem de exactă a Universului oferă noi informaţii despre proprietăţile energiei întunecate, misterioasa forţă despre care se crede că impune extinderea accelerată a Universului, conform SPACE.com.

O echipă de cercetători din cadrul proiectului de cercetare BOSS (Baryon Oscillation Spectroscopic Survey) a determinat distanţele până la galxii aflate la peste 6 miliarde de ani lumină distanţă, cu o marjă de eroare de 1%, o măsurătoare de o acurateţe fără precedent.

"Nu există prea multe lucruri în viaţa noastră de zi cu zi de care puteam fi siguri cu o marjă de eroare de doar 1%", a precizat într-un comunicat de presă David Schlegel, fizician la Laboratorul Naţional Lawrence Berkeley şi coordonator al proiectului BOSS. "Acum cunosc dimensiunile Universului mai bine decât le ştiu pe cele ale casei în care locuiesc", a mai adăugat el, scrie Agerpres.

Echipa care lucrează în cadrul proiectului BOSS a reuşit să cartografieze locaţiile a peste 1,2 milioane de galaxii şi a descoperit că această măsurătoare confirmă ideea existenţei unei "constante cosmologice" - o idee ce a fost lansată de Albert Einstein - şi anume că energia întunecată a rămas constantă de-a lungul istoriei Universului.

"Încă nu înţelegem ce este energia întunecată, dar putem să-i măsurăm proprietăţile", a declarat Daniel Eisenstein, astronom la Universitatea Harvard şi participant la proiectul BOSS. "Apoi, comparăm valorile obţinute cu cele pe care ne-am fi aşteptat să le obţinem, în funcţie de nivelul nostru actual de înţelegere a Universului. Cu cât măsurătorile sunt mai exacte, cu atât putem afla mai multe".

Noile măsurători, prezentate de David Schlegel miercuri, cu ocazia celei de-a 223-a conferinţe a Societăţii americane de Astronomie, ne oferă de asemenea şi una dintre cele mai bune determinării ale curburii spaţiului. Pe scurt, Universul pare să fie foarte "plat" - ceea ce înseamnă că geometria sa poate fi foarte bine descrisă de geometria euclidiană - în care două linii paralele nu se intersectează niciodată, iar suma unghiurilor oricărui triunghi este egală cu 180 de grade.

"Unul dintre motivele pentru care înţelegerea formei Universului este foarte importantă este că un Univers plat are implicaţii cu privire la presupusul caracter infinit al Universului. Acest lucru înseamnă - că deşi nu vom putea niciodată să stabilim cu certitudine că nu va ajunge la un sfârşit - că este probabil ca Universul să se extindă la infinit în spaţiu şi timp. Rezultatele noastre susţin ipoteza unui Univers infinit", a mai precizat Schlegel.

Pentru a obţine aceste date, echipa BOSS foloseşte un spectrograf (un instrument pentru înregistrarea prin fotografiere a spectrului luminii) instalat pe un telescop din cadrul Observatorului astronomic Apache Point din New Mexico.

"Într-o noapte senină, când toate condiţiile sunt optime, putem adăuga peste 8.000 de galaxii şi de quasari pe harta noastră", a susţinut şi Kaike Pan, coordonatorul echipei de astronomi care lucrează direct cu spectrograful.

De asemenea, prin compararea măsurătorilor privind deplasarea galaxiilor din vecinătatea Căii Lactee cu noile date obţinute cu ajutorul spectrografului, cercetătorii vor putea evalua expansiunea în timp a Universului.

Energia întunecată este o formă de masă-energie a cărei existenţă a fost demonstrată doar teoretic şi care este răspândită în întreg Universul. Această formă de energie exercită o presiune negativă, generând o forţă care se comportă ca o gravitaţie de sens opus (repulsivă). Astfel, energia întunecată ar putea explica accelerarea expansiunii Universului. Conform unor calcule realizate în 2008, Universul ar fi constituit în proporţie de 73% din energie întunecată, 23% din materie întunecată, în timp de materia ordinară cu care suntem obişnuiţi şi din care suntem formaţi, reprezintă restul procentual.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

12958 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
20 ian, 04:42
ArchieRib
1xBet Iraq Promo Code for Registration: 1XBONO200 – €130 Bonus
What Do I Need to Know to Place Bets in 1xBet?
How 1xBet Bookmaker Operates
Choose the type of bet.
How Is the Bet Paid? After sellecting the odds, confirm the bet in the coupon using either bonus funds or personal funds.
20 ian, 04:14
ArchieRib
what is promo code in 1xbet uganda
Using the bonus correctly is critical. After receiving a free bet, players must apply it within the time period defined in the promo’s terms. The wager format, qualifying odds, and validity period must all be respected. If these rules are not followed, any potential profit from the bonus will be lost, and the opportunity to convert bonus funds into real money will be forfeited. That’s why it’s always advised to study the bonus terms in detail before using the free bet.
How 1xBet Bookmaker Operates
sellect the desired event.
Do I Need to Wager the Bonus? Yes. Both the standard and promo bonuses have wagering requirements.
20 ian, 04:10
ArchieRib
1xbet pakistan bonus code
To maximize the efficiency of bonus usage, it’s recommended to prioritize bonuses with light or no wagering requirements. Free bets are especially convenient in this regard because they usually come with simple wagering conditions and can be used quickly. In the event of success, the winnings go directly to your account, increasing your balance without touching your actual funds. This way, you gain the potential for profit with no financial risk involved.
Systems: A set of express bets. Allows more flexibility since not all sellections must win.
Strategies and Tactics
How Can I Register with 1xBet?
20 ian, 04:08
ArchieRib
free bet promo code 1xbet south africa
During registration with 1xBet, the 1xBet Promo Code offers a boost to the standard welcome package. The official promotion terms provide a 100% bonus up to $100, credited immediately after the first deposit is made. These bonus funds go into the user’s bonus account and are used for betting purposes. Even though deposits of any amount qualify, the total bonus will not exceed $100 unless the promo code is used.
Types of Bets on 1xBet
Low Odds Strategy: Bet on outcomes with odds between 1.1 and 1.3. Gamble Responsibly. If thrill diminishes, access help services. Bet thoughtfully, stay connected.
20 ian, 04:07
ArchieRib
1xBet Free Bet Promo Code South Korea: 1XBONO200 – €130 Bonus
1xBet Welcome Bonuses 2026
Handicaps Bets with a virtual advantage or disadvantage to one participant. This equalizes chances between strong and weak opponents.
Promo codes such as 1XBONO200 serve as activation tools within the bonus program. These codes are combinations of letters and numbers that unlock access to predefined bonuses. Each code is unique, and its application depends on the specific promotional conditions at the time. The bonus structure may differ based on campaign rules, and the format of the reward—whether it's bonus money, free bets, or spins—will also depend on the promotion tied to the code.
Do I Need to Wager the Bonus? Yes. Both the standard and promo bonuses have wagering requirements.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ