UNDE mergem în weekend! CÂT costă un BILET la primul film 4DX din România VIDEO

| 15 mai, 11:45

Prima proiecţie a cinematografului 4DX, unicul din România, deschis de Cinema City în centrul comercial Mega Mall din Bucureşti, are loc vineri, de la ora 13.30, cu filmul "MadMax", sala având o capacitate de 128 de locuri, iar preţurile biletelor pentru filmele 3D sunt între 36 de lei şi 45 de lei.

Cinematograful 4DX permite spectatorilor să descopere şi să testeze cum apa, vântul, lumina, mişcarea şi mirosul le vor crea senzaţii atât de puternice, încât vor simţi că fac parte din film.

Noul multiplex din Mega Mall are 14 săli complet digitalizate, dintre care o sală 4DX, cu 128 de locuri, capacitatea totală simultană a multiplexului fiind de 2.366 de locuri.

Fimul, în regia lui George Miller, îi are în rolurile principale pe Tom Hardy, Nicholas Hoult şi Charlize Theron.

Preţul biletelor pentru filmele 3D proiectate în sala 4DX sunt de 36 de lei, de luni până joi, înainte de ora 17.00, iar după această oră biletele costă 37,5 lei. De vineri până duminică, înainte de ora 17.00, costul este de 43,5 lei, ulterior urcând la 45 de lei de persoană.

Cinematograful 4DX urmează să fie lansat oficial pe 19 mai, în cadrul unei conferinţe de presă.

Cinema City România este parte a reţelei Cinema City Internaţional, cel mai mare operator de cinematografe multiplex din Europa Centrală şi de Est. Compania deţine un lanţ de 99 multiplexuri Cinema City şi 10 teatre IMAX în şapte ţări, respectiv Israel, Polonia, Ungaria, Cehia, Bulgaria, Slovacia şi România.

Prezentă pe piaţa românească din 2007, compania are 17 multiplexuri în Bucureşti şi alte 12 oraşe, cu un număr de 154 de săli şi peste 28.000 de locuri. În centrul comercial AFI Cotroceni, Cinema City operează singura sala IMAX din România.

La nivel global, există peste 150 de săli cu cinematografe 4DX în 30 de ţări. Majoritatea filmelor sunt produse la Hollywood (170 de pelicule), dar şi în Coreea de Sud (50 de pelicule).

Sălile trebuie să fie special concepute şi echipate cu tehnologie 4DX. Această nouă experienţă a fost disponibilă pentru public în 2009, odată cu lansarea filmului "Călatorie spre centrul pământului/ Center of the Earth in Seoul", în Coreea de Sud.

Tehnologia 4DX este deţinută şi dezvoltată de o companie din Coreea de Sud, CJ 4DPLEX, parte a CJ Group.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ