UPDATE: S-a descoperit proprietarul celor 800 de milioane de dolari din Elveţia. E INCREDIBIL

| 09 feb, 09:45

Peste două sute de români au bani grei ascunşi în Elveţia, unul dintre ei având nu mai puţin de 829 de milioane de dolari în cont. Dezvăluirea incredibilă apare într-unul dintre cele mai mari scandaluri bancare internaţionale din istorie. Mai exact, o bancă din Elveţia este acuzată de evaziune fiscală şi spălare de bani, potrivit unei anchete jurnalistice de proporţii, realizată de International Consortium of Investigative Journalist.

UPDATE. În fruntea listei, se află însă un client care are legături cu România şi are 829 de milioane dolari în conturi.  Surse apropiate ANAF, contactate de EVZ, au declarat că depozitul a aparţinut lui Dinu Patriciu.

În total, 203 ţări apar în scandal, cu peste o sută de mii de clienţi, iar 102 miliarde de dolari sunt banii negri ascunşi de bogaţi ai lumii în conturile din Elveţia ale băncii britanice HSBC, al doilea grup bancar din lume.  Potrivit anchetei, în acest top, România se află pe locul 39, iar sumele clienţilor care au legături cu România depăşesc un miliard de dolari.  Mai exact, 219 clienţi au legături cu România, 5% (zece clienţi, n.r.) dintre ei având paşaport şi naţionalitate română.

"Baza investigației a fost o scurgere de informații de la filiala elvețiană băncii HSBC. E vorba despre evazioniști și despre bani negri. Oameni care își ascund averea de autoritățile fiscale din țările de origine. Printre numele făcute deocamdată publice sunt sportivi, politicieni, oameni de afaceri mai mult sau mai puțin respectabili etc.

Numele niciunui român nu a fost făcut încă public, dar mi-a atras atenţia această cifră: există un client HSBC cu legături în România care avea în cont 829 de milioane de dolari. Opt sute două zeci şi nouă. Milioane. Dolari", scrie jurnalistul Teodor Tita, pe blogul personal.

Potrivit unui grafic, realizat de cei de la International Consortium of Investigative Journalist, în ceea ce priveşte România, multe dintre cele 549 de conturi  au fost deschise în 1988. Totodată, o altă perioadă în care au fost deschise foarte multe conturi este 1997 – 1998.

Publicaţia franceză Le Monde este cea care a detonat bomba, publicând rezultatele unei anchete de anvergură. Documentele scot iveală culisele unui vast sistem de evaziune fiscală acceptat şi chiar încurajat de banca britanică HSBC. Mai mult, printre clienţii notorii ai băncii s-au aflat traficanţi de arme, de droguri, terorişti sau sponsori ai organizaţiilor teroriste, inclusiv Al Qaida.

Averea lui Patriciu

Averea omului de afaceri Dinu Patriciu a scăzut dramatic, conform ultimei ediţii a Top 300 Capital Cei mai bogaţi români, care îl clasa pe locul 17. Astfel, Patriciu mai avea o avere estimată la doar 250 de milioane de euro, după ce în 2007 fusese cel mai bogat om din România cu o avere estimată la peste 3 miliarde de euro.

 

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

0 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ