Iohannis își pune echipa online să-i acopere gafele

| 24 oct, 2014

Debutul campaniei electorale a însemnat intensificarea activităților de comunicare ale lui Klaus Iohannis și totodată intensificarea gafelor pe care acesta le face, atât în lumea reală, cât și în cea virtuală.

Dacă într-un interviu live Iohannis a declarat despre profesorii care nu au o avere comparabilă cu el că au avut „ghinion”, pe profilul său de Facebook greșelile au fost mai subtile. Spre exemplu, Iohannis i-a făcut pe locuitorii Republicii Moldova necivilizați, a scris că amprentarea este un lucru normal în țările civilizate, a spus despre asistații social că sunt „trândavi”, iar cea mai mare gafă a vizat-o pe Simona Halep, despre care Iohannis a scris că speră să nu fie o nouă dezamăgire, pentru că românii s-au săturat de dezamăgiri. Toate aceste gafe au fost făcute în răspunsurile date la comentariile simpatizanților săi.

Pentru că deja gafele erau prea multe, dovadă a faptului că administratorii contului său de Facebook nu sunt foarte pricepuți în ale comunicării, Iohannis și-a obligat echipa să scrie un mesaj în care acuză faptul că persoane rău intenționate i-ar fi falsificat contul și ar fi comentat în numele său. Surpriză însă, aceasta este o nouă gafă, deoarece, într-un drept la replică solicitat unei publicații, biroul de presă al ACL afirmă că astfel de comentarii nu au existat niciodată și că imaginile care le dovedesc au fost „manipulate într-un program de editare grafică”. Prin mesajul scris pe Facebook, echipa lui Iohannis practic recunoaște că acele comentarii au existat, contrar celor transmise inițial presei. La fel ca și în cazul caselor, și în cel al comentariilor neispirate de pe Facebook Iohannis are mai multe explicații.
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ