Programul economic al lui Iohannis - povești cu zâne

| 24 oct, 2014

Ceea ce oferă românilor Klaus Iohannis este un cal troian, un dar frumos ambalat în promisiuni electorale și populiste, dar fără susținere economică.

Observăm că pe măsură ce se apropie deznodământul alegerilor prezidențiale, Iohannis schimbă brusc direcția, iar tema sa principală de campanie devine economia națională, în condițiile în care la începutul campaniei anunța cu surle și trâmbițe că eforturile sale se vor concentra asupra Educației. Adevărul este că se impunea o schimbare a temei, mai ales după toate declarațiile umilitoare pe care acesta le-a făcut la adresa profesorilor, dar, pe de altă parte, nici economia națională nu este un punct forte al prezidențiabilului ACL. Departe de a fi un proiect coerent și fazabil, viziunea economică a lui Iohannis pare a fi, mai degrabă, sustrasă din poveștile cu zâne.

Citeşte şi: Viziunea economică a lui Iohannis – contradictorie precum personajul

Înainte de a detalia direcțiile economice principale propuse de candidatul ACL, trebuie subliniat faptul că acestea sunt promovate de către un om politic care nu cunoaște valoarea salariului minim pe economie. Să zicem că i-am fi găsit o scuză în faptul că experiența sa în politica națională este, încă, una limitată, acesta fiind obișnuit să fie în fruntea unei administrații locale, doar că Iohannis nu cunoaște nici cât este salariul mediu în orașul al cărui primar este de câțiva ani buni. Dacă după atât timp, Iohannis nu știe lucruri elementare despre economia orașului pe care îl conduce, ce așteptări poate avea cineva de la el ca președinte? Prin urmare, candidatul ACL propovăduiește măsurile economice utopice fără să aibă un minim de cunoștințe în domeniu, vulnerabilitate ce se traduce prin lipsa credibilității în fața electoratului.

„Scăderea TVA-ului nu este doar posibilă, ci este obligatorie! TVA-ul de 24% este mult prea mare pentru o economie cum este cea a României. Trebuie să revenim cât mai repede la un TVA de 19%”, spune foarte sigur pe sine Iohannis. Cu toate acestea, președintele liberal omite, cu bună știință să menționeze faptul că cei care au decis și implementat creșterea TVA nu sunt alții decât membrii de bază ai echipei pe care acum o conduce în drumul spre Cotroceni, aceiași oameni care au îngropat economia României și au impus austeritatea ca politică națională, precum Ialomițianu, Blaga, Vass, Videanu, Berceanu sau Anastase.

Pe de altă parte, indentificăm o mare neconcordanță între declarațiile făcute de Iohannis, care spune că austeritatea a scos România din criza, dar, în același timp, militează pentru scăderea taxelor. În definitiv, având în vedere că PNL a trecut la familia europeană a popularilor, din care face parte și PDL, Iohannis și-a asumat politicile de austeritate promovate de PPE, iar în cazul în care ne vom mai confrunta cu vreo situație de criză economică, acesta va fi obligat să respecte linia impusă de populari, adică austeritatea, tăierile de salarii și pensii, disponibilizările și creșterile de taxe.

Citeşte şi: Cota unica nu poate fi redusă acum. Restul e poveste

Ceea ce oferă românilor Klaus Iohannis este un cal troian, un dar frumos ambalat în promisiuni electorale și populiste, dar fără susținere economică. În cazul în care candidatul ACL va deveni noul președinte al României, calul troian se va transforma în deficit bugetar. Programul prezidențial al lui Iohannis și măsurile economice propuse de acesta nu au acoperire, nu sunt adaptate realității în care trăim, iar asta din cauză că în viziunea acestuia nu sunt incluse și calcule de impact ale strategiei economice asumate sau sursele de finanțare. Conform analiștilor, promisiunile electorale cuprinse în programul lui Iohannis ar costa bugetul de stat 6,6 miliarde de euro doar în 2015.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
24 oct, 2014
cantautor
Ceea ce oferă românilor Victor Ponta este o amageala, un dar frumos ambalat în promisiuni electorale și populiste, dar fără susținere economică.Suntem pe ultimul loc la incasare TVA din Europa .În cazul în care candidatul PSD va deveni noul președinte al României, se va adanci si mai mult deficitul bugetar,datorita masurilor populiste luate deja. Programul prezidențial al lui Ponta și măsurile economice propuse de acesta nu au acoperire, nu sunt adaptate realității în care trăim, iar asta din cauză că în viziunea acestuia nu sunt incluse și calcule de impact ale strategiei economice asumate sau sursele de finanțare. Conform analiștilor,in ultimele saptamani,Romania s-a imprumutat pe terte piete cu peste 8 miliarde lei..
s-au dat pomeni electorale
ajutoarele europene in procent de peste 78% sunt prezentate ca venind din partea Guvernului
o rusine
pentru o himera,Ponta Presedinte,viitorul pe termen scurt al tarii a fost amanetat..
24 oct, 2014
Cristian Socot-consilier
luati politica economica...de la PSD
Recesiunea economiei româneşti se adânceşte. Trimestrul 3 va aduce tot o ,,creştere'' pe minus. Minciunile oficiale sunt imposibil de acoperit de cifrele reci pe care le furnizează mediul economic. Iar la INS, în pofida presiunilor guvernamentale, nu se pot manipula datele care se raportează la Eurostat.

Ajutoarele şi pensiile majorate vor costa în jur de un miliard de euro. Promisiunile în cascadă pentru circa 10 milioane de persoane sunt în contul viitorului buget şi a următorului guvern. Cum va proceda?

Victor Ponta a anunţat o avalanşă de majorări de indemnizaţii, alocaţii şi pensii. Largi categorii sociale urmează să primească sume de câteva zeci sau sute de lei. În total, potrivit calculelor executivului şi estimărilor specialiştilor, efortul pentru buget va fi în jur de un miliard de euro. Creşterea pensiilor cu 5%, peste nivelul legal, după cum a afirmat prim ministrul, va însemna o suplimentare a bugetului de pensii de 2-2,5 miliarde de lei. În primăvara acestui an, ministrul Muncii, Rovana Plumb, arăta că majorarea nu poate depăşi 4%-4,4%, în cel mai bun caz.

Trimestrul 3 este tot pe minus

Acum, argumentul care stă la baza deciziei este creşterea economică, deşi Institutul Naţional de Statistică a publicat date conform cărora România este în recesiune. Iar contextul internaţional şi intern indică o nouă scădere în al treilea trimestru. „Din fericire, anul acesta am încasat puţin mai mult, asta permite guvernului să păstreze, în primul rând două angajamente fundamentale pe care eu le-am luat ca prim-ministru şi care sunt convins că vor rămâne. Nu se va mai tăia niciodată niciun leu din pensia cuiva, e foarte important, trăim în România unde oamenii ştiu ce au păţit în 2010, se va aplica în fiecare an cel puţin legea care prevede indexarea pe acea metodă cu coeficient de inflaţie şi creşterea salariului mediu“, a declarat Victor Ponta la u

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ