Ionuţ Vulpescu: Tandemul Iohannis-Băsescu, posibil cuplu preşedinte-premier

| 06 aug, 2014

Deputatul PSD Ionuţ Vulpescu apreciază că Traian Băsescu şi Klaus Iohannis 'vorbesc pe aceeaşi limbă şi au aceleaşi interese' şi invocă un posibil aranjament netransparent menit să-i permită actualului şef al statului revenirea într-o funcţie importantă după încheierea mandatului prezidenţial.

'Chiar astăzi Klaus Iohannis a declarat că alianţa formată din PNL şi PDL se poziţionează în acelaşi spaţiu pe eşichierul politic cu Traian Băsescu, ceea ce ne lasă să credem că toţi actorii din acest amalgam de dreapta sunt înţeleşi să-l ajute pe preşedinte să ajungă din nou într-o funcţie importantă de putere după terminarea mandatului. Naturaleţea cu care domnii Iohannis şi Băsescu îşi împrumută mesajele publice şi îşi transmit declaraţii de prietenie demonstrează, dincolo de orice îndoială, că tandemul lor este menit să fie activat după prezidenţialele din toamnă, ca posibil cuplu preşedinte - prim-ministru', consideră Ionuţ Vulpescu.

Deputatul PSD atrage atenţia asupra unei 'lipse de transparenţă' a relaţiei Iohannis-Băsescu privind cooperarea în contextul alegerilor şi le solicită celor doi să-şi recunoască public statutul de aliaţi.

'Klaus Iohannis şi Traian Băsescu vorbesc pe aceeaşi limbă şi au aceleaşi interese, iar relaţia dintre cei doi este mai mult decât evidentă pentru toţi românii, chiar dacă cei doi încearcă să o ascundă. Faptul că Iohannis acţionează ca agent electoral subordonat preşedintelui, dar nu îşi asumă public acest lucru, reprezintă un pericol pentru românii care intenţionează să-şi exprime votul la alegerile prezidenţiale, aceştia fiind practic induşi în eroare', subliniază, în acelaşi comunicat, Ionuţ Vulpescu.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
28 apr, 14:58
Andrei Pop
asta e tanarul ala care confunda personajele celebre cu autorul lor?
atunci,de unde sa ai pretentii?

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ