Klaus Iohannis cere schimbarea Constituţiei. Ce "ajustări" vrea Preşedintele ales

| 08 dec, 2014

Preşedintele ales, Klaus Iohannis, a transmis luni un mesaj cu ocazia Zilei Constituţiei în care afirmă că Legea fundamentală a trecut 'testul timpului' şi că procesul de revizuire, modernizare şi clarificare a acesteia trebuie desăvârşit în perioada următoare.

'Adoptarea în urmă cu 23 de ani a primei Constituţii a României după căderea regimului comunist reprezintă un moment fundamental în procesul de consolidare democratică a ţării noastre. Constituţia României a consfinţit definitiv opţiunea pentru democraţie şi libertate şi un set de valori şi principii fundamentale. Astăzi putem spune că avem o Constituţie care a trecut deja testul timpului. Integrarea europeană a impus anumite ajustări. Au fost însă şi modificări care nu s-au dovedit cele mai fericite, după cum există şi texte care au permis interpretări forţate, dincolo de spiritul actului fundamental. Tocmai de aceea procesul de revizuire a Constituţiei, de modernizare şi clarificare trebuie desăvârşit în perioada următoare, iar modificările vor avea rolul de a o face mai puternică, de a construi un edificiu statal mai eficient, de a întări statul de drept, dar şi libertăţile cetăţeneşti', spune Iohannis în mesajul remis AGERPRES.

El subliniază că Legea fundamentală descrie cadrul funcţionării statului.

'În interiorul acestui cadru este important însă şi comportamentul actorilor politici şi sociali. Respectul faţă de Constituţie priveşte nu doar textul Legii fundamentale şi conformarea faţă de acesta în toate acţiunile şi deciziile. Reperul nostru permanent trebuie să fie şi spiritul Constituţiei, care se regăseşte în principii precum separarea puterilor în stat, domnia legii, respectarea drepturilor cetăţenilor', adaugă Klaus Iohannis.

Cine ar putea fi purtătorul de cuvânt al lui Klaus Iohannis

loading...

Ştirile orei

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
08 dec, 2014
Cozma Lavinia
Polistiren expandat sau extrudat, literele volumetrice, sigle și logo-uri 3D , figuri 3D, obiecte supradimensionale sau reclame neluminoase.Ne gasiti pe polistiren3d

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ