Klaus Iohannis: Nu este Victor Ponta în poziţia să îmi facă program. Nici mie, nici televiziunilor

| 05 noi, 2014

Klaus Iohannis a declarat astăzi că este nevoie de o dezbatere publică între el şi Victor Ponta şi că i se pare un lucru foarte bun ca întâlnirea să aibă loc la Timişoara, apreciat ca fiind loc foarte potrivit, la 25 de ani de la Revoluţie, pentru o astfel de dezbatere.

Nu e domnul Ponta în poziţia să îmi facă mie program. Nici televiziunilor. Dincolo de aroganţa specifică, este unul dintre doi candidaţi, asta în legătură cu abordarea.

În al doilea rând, mass - media nu se compun din televiziuni, mass - media se compun din televiziuni, presa scrisă şi media pe internet plus alte forme speciale de comunicare.

După părarea mea, un minim respect faţă de media presupune o platformă la care au absolut toţi acces. O dezbatere pe un teren neutru nu poate fi într-un studiou al unei televiziuni private, cu tot respectul pentru televiziunile private”, a declarat Klaus Iohannis, într-o conferinţă de presă, răspunzând unei întrebări pe tema dezbaterilor.

„Este nevoie de o dezbatare publică între mine şi domnul Ponta. Am primit cu bucurie invitaţia Universităţii de Vest din Timişoara şi mi s-ar părea un lucru excepţional de bun ca această întâlnire plaificată să aibă loc Timişoara, după 25 de ani de la Revoluţie. Mi se pare foarte potrivit pentru o dezbatere.

Este absolută nevoie ca dezbaterea să aibă loc undeva unde toată media are aceces în mod egal, unde toate condiţiile sunt de aşa natură că nu poate fi bănuit vreun candidat sau altul de vreun avantaj ilegitim”, a declarat Klaus Iohannis.

Rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, Marilen Pirtea, a lansat, marţi, o invitaţie candidaţilor la Preşedinţie Victor Ponta şi Klaus Iohannis pentru a participa la o dezbatere publică în Aula Magna a universităţii, la o dată care va fi stabilită în cazul în care aceştia confirmă participarea.

"Universitatea de Vest din Timişoara a propus organizarea unei dezbateri publice, în Aula Magna a Universităţii, între candidaţii din turul doi al alegerilor prezidenţiale, având încrederea că prestigiul şi experienţa în organizarea unor astfel de evenimente în timpul campaniilor electorale pentru alegerile locale, parlamentare şi europarlamentare recomandă instituţia noastră pentru rolul de gazdă echidistantă", a spus rectorul Marilen Pirtea, într-un comunicat de presă transmis marţi de Universitatea de Vest din Timişoara.

Potrivit rectorului Universităţii de Vest din Timişoar , cei doi candidaţi nu au confirmat, deocamdată, participarea la această dezbatere.

"Universitatea de Vest din Timişoara a transmis deja invitaţia la dezbatere către cei doi candidaţi, domnul Victor Viorel Ponta, respectiv domnul Klaus Werner Iohannis, aşteptând în acest moment răspunsul din partea domniilor lor", a precizat rectorul.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
05 noi, 2014
Anghel
Cursuri afaceri online GRATUIT. Daca vrei sa inveti cum sa castigi cel putin 300 $ pe luna si sa ai propria ta afacere, trimite mesajul “trimite curs” la mail : [email protected] si vei primi toate informatiile necesare. Rog seriozitate maxima si ambitia de a reusi, pentru ca voi lucra numai cu oameni corecti, seriosi, harnici si perseverenti, care stiu sa astepte rasplata intarziata. Drumul este lung si sigur, dar asigura stabilitatea financiara pe viata.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ