Liberalii din teritoriu fug de Iohannis ca dracul de tămâie
Aflat în vizită de lucru în județul Giurgiu, Klaus Iohannis a fost lăsat ca Băsescu la scara avionului, în Germania, singur și neconsolat. La așa zisa întâlnire cu membrii şi simpatizanţii ACL, nu l-a onorat cu prezența niciunul din cei patru parlamentari liberali pe care județul i-a trimis în Legislativ.
Izolarea lui Klaus Iohannis în PNL crește pe zi ce trece. Liderul de import a fost sfidat la nivel declarativ, cu ocazia felicitărilor adresate Corinei Crețu pentru numirea în funcția de comisar european, și a fost sfidat şi la nivel executiv, când PNL a cerut comisie parlamentară de anchetă pe tema ofiețerului acoperit amintit de Băsescu. Acum, Iohannis este boicotat și la nivel electoral de colegii săi de partid: aflat în vizită de lucru în județul Giurgiu, Iohannis a fost lăsat ca Băsescu la scara avionului, în Germania, singur și neconsolat. La așa zisa întâlnire cu membrii şi simpatizanţii ACL, nu l-a onorat cu prezența niciunul din cei patru parlamentari liberali pe care județul i-a trimis în Legislativ. Încercând să se scuze, copreşedintele ACL Giurgiu, liberalul Vasile Mustăţea, mai rău a pus sare pe rana ”neamțului harnic”, detaliind tabloul politic dezolant al unei formațiuni căzută într-o rână și lăsată în părăsire după ”aventura liberală” a predării de ștafetă de la Antonescu la Iohannis, căreia i-au pus capac și părăsirea ALDE și predarea partidului către PPE și oamenii lui Băsescu. Deputaţii Daniel Chiţoiu, Ioan Viorel Teodorescu şi Marin Anton au plecat către PLR, UNPR, respectiv PMP, în timp ce ultimul mohican, senatorul Lucian Iliescu a preferat să facă altceva, probabil mult mai util decât pierderea totală de timp în prezidiul prezidențiabilului despre care a ajuns vestea și-n Giurgiu că nu face decât să-i netezească drumul Elenei Udrea.
Tabloul dezolant amintit nu datează de ieri, de alaltăieri și de acest lucru ar fi avut cunoștință și Klaus Iohannis, dacă ar fi avut măcar cea mai vagă idee ce este și cu ce se mănâncă partidul liberal în teritoriu. Dar despre Iohannis cei vizați au afirmat de la bun început că a pornit de la ideea greșită că tot ce are de făcut în PNL este să se bată pe conducere cu Antonescu și pe urmă să bată palma cu Vasile Blaga. Din partid, după modelul văzut la Giurgiu, a rămas praful de pe tobă, o situație fără speranță în buza unei campanii electorale în care despre PNL nici nu se mai poate afirma că va fi decimat, căci nu mai are din ce să piardă...
Citeşte şi: KLAUS IOHANNIS CANDIDAT. De ce Iohannis nu poate avea ca tema de campanie Educația
Ştirile orei
Ciucă: Mulţi români se află încă în Liban; autorităţile trebuie să continue operaţiunile de evacuare
Sa mori tu...
Si eu am informatii ca i-ar da-o lu' ma-ta s-o suga. Andrei Pop.
Cum puteti scrie asemenea ineptii?