Locul din România unde Mercedes se vinde mai bine decât Dacia

| 10 apr, 2014

Dacia este cel mai vândut autoturism din România, în primele trei luni fiind înmatriculate pe piața locală un număr de 3.952 de unități, cu aproape 1.000 de autoturisme mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut, ceea ce înseamnă o creștere de 33,02%.

Conform datelor Direcției Regim Permise de Conducere și Înmariculare a Vehiculelor, în primul trimestru al acestui an înmatriculările de mașini noi au urcat cu 18,8% față de același trimestru al anului trecut. Din cele 13.345 de mașini noi înmatriculate în perioada ianuarie-martie, 3.952 de mașini au fost modele fabricate la uzina Dacia de la Mioveni, potrivit capital.ro

Doar în luna martie au fost înscrise în circulație 1539 de autoturisme Dacia, în creștere cu 63,5% față de aceeași lună a anului trecut.

În martie, cele mai multe autoturisme Dacia au fost înmatriculate în București, însă sunt și județe în care Dacia este depășită de unele modele germane.

De exemplu, numărul modelelor Mercedes înmatriculate în luna martie a crescut față de aceeași lună a anului trecut cu 123%, de la 87 la 194 de mași noi Mercedes Benz. În județul Maramureș, în luna martie au fost înmatriculate mai multe autoturisme a prestigioasei mărci germane decât unități produse la uzina de la Pitești.

Maramureșul nu este un județ aflat în topul județelor bogate, “Țara Oașului” fiind abia la jumătatea clasamentului. Cu toate acestea, în luna martie din cele 37 de înmatriculări noi, doar 6 au fost Dacia, în timp ce Mercedes a avut 10 unități înscrise în circulație.

Tag-uri: dacia, mercedes, vânzări
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ