Dosarul "coloana oficială", preluat de Parchetul General. Oprea a avut 1.607 deplasări cu coloană oficială; Iohannis - 580

| 04 noi, 12:06

Vicepremierul Gabriel Oprea a avut, în perioada ianuarie-octombrie 2015, 1.607 deplasări folosind coloana oficială atât la instituții publice, cât și la destinații private, astfel încât procurorii au decis că se impune efectuarea de cercetări în cazul vicepremierului pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, relatează Agerpres.

UPDATE: Prima reacţie a lui Gabriel Oprea nu a întârziat să apară.  "E normal ca Parchetul General să preia ancheta. Sunt documente în acest sens la Parchet, că toţi miniştri de Interne din 2006-2007 au avut un antemergător pentru fluidizarea circulaţiei şi protecţie. Eu aveam şi funcţia de vicepremier pe securitate naţională. Nu mi-am luat concendiu şi vreau să vă spun că am muncit în această perioadă şi mi-am făcut datoria", a declarat Oprea, în faţa jurnaliştilor.

UPDATE: Spre deosebire de Gabriel Oprea, președintele Klaus Iohannis a avut, în aceeași perioadă, 580 de deplasări, iar premierul Victor Ponta — 814 de deplasări cu coloană oficială.

Informația apare în ordonanța prin care Parchetul Capitalei și-a declinat competența în favoarea Parchetului General de a soluționa dosarul privind moartea polițistului Bogdan Gigină, care s-a aflat în coloana oficială a lui Gabriel Oprea.

În ordonanță se arată că toți polițiștii implicați în însoțirea coloanei oficiale au declarat la Parchet că, atunci când se știa traseul de deplasare din timp, se asigurau intersecțiile cu polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere.

Astfel, în data producerii accidentului din 20 octombrie, pe traseul pe care s-a produs accidentul s-au asigurat 19 intersecții, folosindu-se 27 de polițiști.

"În urma verificării registrelor evidență delegații, s-a constatat că în perioada 2.01.2015 — 21.10.2015, ministrul Afacerilor Interne a avut un număr de 1.607 deplasări coloane oficiale, atât la instituții publice, cât și la destinații private, în timp ce președintele României a avut 580 de deplasări, iar prim-ministrul — 814", se arată în ordonanța procurorilor.

"Față de cele expuse mai sus, în cauză se impune efectuarea de cercetări și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art.297 alin.1 C.p., privitor la modul de constituire și folosire a coloanelor oficiale ale Ministrului Afacerilor Interne. Întrucât beneficiarul deplasărilor în cauză a fost ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, competența de soluționare a cauzei aparține Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție", se mai arată în ordonanța de declinare.

Citeşte şi: Gabriel OPREA, prima reacţie după demisia Guvernului: Am decis să ascultăm glasul străzii. Demisia, cea mai bună soluţie

::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

Biroul de presă al Parchetului Capitalei a precizat că nu a fost vorba de o declinare de competență din partea acestei unități de parchet, ci Parchetul General a decis să preia acest dosar.

De altfel, Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu cu privire la posibile încălcări ale dispozițiilor procedurale referitoare la competența de efectuare sau supraveghere a urmăririi penale în dosarul vizând decesul polițistului Bogdan Gigină, după ce în presă au apărut informații că vicepremierul Gabriel Oprea a folosit ilegal coloana oficială.

Polițistul Bogdan Gigină a decedat după ce, în seara zilei de 20 octombrie, a fost implicat într-un accident la intersecția Calea Plevnei cu bd. Știrbei Vodă.

Poliția Capitalei a anunțat ulterior că polițistul se afla în coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea.

"Polițistul Bogdan Cosmin Gigină se afla în exercitarea atribuțiunilor de serviciu specifice poliției rutiere, conform reglementărilor legale în domeniu, fiind angrenat în dispozitivul mobil și fix de fluidizare a traficului rutier în București, asigurând deplasarea în siguranță a coloanei oficiale, precum și a celorlalți participanți la trafic", a precizat Poliția Capitalei.

Ulterior, vicepremierul Gabriel Oprea a fost audiat în calitate de martor de procurorii de la Parchetul Capitalei.

"Eram în timpul serviciului, îmi făceam datoria. Veneam de la o instituție a statului român. Am declarat aceste lucruri, nu am voie să spun mai mult decât am declarat. N-am avut nimic în plus față de ceilalți miniștri de Interne. N-am avut anul acesta nicio zi de concediu, am muncit de dimineața până seara într-un context greu de securitate. Am avut mai multe deplasări. Ori de câte ori voi fi chemat la Parchet, voi declara. Am trimis toate documentele. Și vreau să știți că în toată activitatea mea de ministru sau de vicepremier nu am încălcat legea", declara pe 28 octombrie vicepremierul Oprea, după ce a fost audiat la Parchet.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ